Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Miniștrii de Externe din CSI s-au întrunit în regim on-line: Ce au discutat oficialii

O reuniune în format on-line a miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre CSI a avut loc astăzi. Iată ce subiecte au fost abordate.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 mai – Sputnik. Subiectele actuale de pe agenda cooperării în cadrul Comunității Statelor Independente au fost discutate astăzi în cadrul reuniunii în regim on-line a miniștrilor Afacerilor Externe ai statelor membre CSI. La reuniune a participat și șeful diplomației moldovenești, Oleg Țulea.

Viața după carantină: Miniștrii de Externe CSI vor examina Programul Cooperării 2030

Potrivit unui comunicat de presă al MAEIE, miniștrii s-au referit și la interacțiunea ministerelor de externe în contextul măsurilor de combatere a răspândirii coronavirusului.

„O mare parte din subiectele incluse pe ordinea de zi a reuniunii a vizat cooperarea țărilor CSI în domeniul umanitar”, este precizat în comunicatul de presă.

Cooperarea economică în spațiul CSI este o prioritate pentru ministerul de Externe de la noi, a menționat în discursul său, Țulea. Totodată, ministrul a accentuat importanța asigurării funcționării eficiente a zonei de comerț liber, eliminarea barierelor și restricțiilor în comerțul reciproc, valorificarea potențialului existent în domeniile energetic și transporturilor.

Următoarea reuniune a Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe CSI urmează să aibă loc în luna octombrie 2020.

Republica Moldova este membră a comunității din 1991 și are semnate o serie de acorduri multilaterale, ce se referă la diverse domenii, cum ar fi dezvoltarea zonei de liber schimb cu țările CSI, combaterea traficului de droguri, politica antitrust.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova