BUCUREŞTI, 7 mai – Sputnik, Doina Crainic. Șefii landurilor germane vor decide cu privire la ieșirea din izolare, care a durat săptămâni întregi, potrivit unui nou plan pe care guvernul cancelarului Angela Merkel l-a elaborat înaintea discuțiilor la nivel înalt pe această temă, a informat agenția de știri DPA citând o copie a documentului, potrivit RT.
Punctele cheie ale proiectului oferă o speranţă locuitorilor celei mai bogate ţări din Europa, care încă sunt afectaţi de izolarea din cauza coronavirusului. În document se precizează că toate întreprinderile, indiferent de mărimea lor, ar putea relua serviciile pentru clienții lor, care vor trebui să menţină distanța de 1,5 m, aşa cum se va întâmpla pretutindeni în public.
Elevilor li se va permite să se întoarcă la școală înainte de vacanța de vară, atât timp cât școlile și universitățile se asigură că nu există riscul ca ei să se infecteze. De asemenea, oamenilor din azile li s-ar putea permite să primească vizitatori, cu condiția să nu existe cazuri de Covid-19 active în unitățile lor.
Cu toate acestea, proiectul presupune pauze de urgență dacă epidemia depășește un anumit prag. În cazul în care numărul de infecții crește într-o săptămână la peste 50 la 100.000 de locuitori într-un oraș sau regiune, administrațiile locale vor trebui să reintroducă imediat restricțiile.
Germania a raportat peste 167.000 de cazuri de Covid-19, rămânând în urma SUA, a Spaniei, Italiei, Marii Britanii și a Franței. Numărul deceselor în Germania rămâne semnificativ mai mic decât cel din ţările menționate, ajungând la aproape 7.000.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova