Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dorin Chirtoacă, apostrofat de ambasadorul României la Chișinau: Sunteți responsabil...

Ambasadorul României în țara noastră, Daniel Ioniță, l-a apostrofat pe Dorin Chirtoacă pentru că a organizat manifestații de protest în timpul ceremoniei de primire a ajutorului umanitar din partea România.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 mai - Sputnik. Ambasadorul României în țara noastră, Daniel Ioniță, a fost vădit deranjat de manifestația de protest care au avut loc astăzi în timpul ceremoniei de primire a ajutorului umanitar din partea România. Un grup de unioniști, în frunte cu Dorin Chirtoacă, l-au huiduit pe premierul Ion Chicu. Ioniță s-a apropiat de protestatari și i-a rugat, pe un ton apăsat, să protesteze în altă parte.

”Sunt ambasadorul României, dacă ne iubiți și respectați, vă rog frumos, păstrați solemnitatea. Suntem pentru un eveniment frumos. Vreți să faceți manifestări de genul acesta, mergeți în altă parte”, le-a spus Daniel Ioniță protestatarilor.  

Mai mult, acesta l-a apostrofat pe fostul primar al Capitalei, Dorin Chirtoacă. Ambasadorul i-a spus că el se face vinovat și responsabil de situația creată.  

”Domnule Chirtoacă – sunteți responsabil de chestiunea aceasta. Mulțumesc frumos”, a punctat Daniel Ioniță. 

Astăzi, sub podul din sectorul Telecentru al Capitalei, oficialii din România au înmânat autorităților din țara noastră ajutorul umanitar în lupta cu COVID-19.

Ajutorul din România a ajuns în Moldova: Iată ce au declarat oficialii

La ceremonie a participat premierul Ion Chicu și ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„Apreciem enorm generozitatea fraților noștri și înțelegem că valoarea acestui ajutor este mult mai mare, fiind oferit într-o situație când tuturor le este greu. Anume acum ne este foarte util suportul și umărul fraților de peste Prut. Nu m-am îndoit niciodată că România va ajuta Republica Moldova”, a declarat Chicu în cadrul ceremoniei.

Autoritățile din România au oferit țării noastre un ajutor în valoare de 16,5 milioane de lei sub formă de materiale sanitare necesare pentru a face faţă eforturilor de limitare a răspândirii infecţiei cu noul tip de coronavirus.

Reamintim că, săptămâna trecută, România a trimis în Republica Moldova 42 de medici și asistenți medicali, printre care şi 11 cadre medicale ale Ministerului Apărării Naţionale. Aceștia activează în instituțiile medicale strategice din municipiile Chișinău, Bălți și Cahul implicate în combaterea COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova