Șeful statului i-a înmânat Ordinul Republicii veteranului Serghei Stepanovici Kușnir, locuitor al orașului Fălești, soldat al companiei a 8-a al regimentului Brest 1321, din cadrul diviziei 415 a Armatei a 61-a a frontului 1 Belarus. Tânărul în vârstă de 18 ani a fost înrolat în Armata Roșie în primăvara anului 1944, după eliberarea nordului Moldovei de fascism. El a ajuns până la Berlin, pentru curaj și eroism i-a fost acordat Ordinul Gloriei de gradul III.
Fragment din foaia de premiere:
”În luptele pentru stația Trumpko din 3 martie 1945, tovarășul Cușnir a nimicit 5 soldați germani din mitraliera sa. 5 martie 1945, în luptele pentru satul Harnsrung, tovarășul Cușnir a distrus mitraliera inamicului cu o grenadă și a ucis până la 6 soldați ..."
În primăvara anului 1944, Vasili Ganușceac, originar din Hâncăuți, raionul Edineț, a mers și el pe front. S-a întâmplat să participe la eliberarea Poloniei. În aprilie 1945, în una dintre lupte, soldatul Ganușceac a fost grav rănit, ceea ce a afectat întreaga viață a tânărului.
"Atacul urma tocmai să înceapă, șase dintre noi am fost trimiși în recunoaștere. Eu fusesem transferat deja la cercetași. Noaptea am reușit să ajungem în prima tranșee, dar era goală. Dar iată în a doua nu puteam ajunge, totul era minat. Nu putem trece. Și atunci ni s-a ordonat să desfășurăm operațiunea de recunoaștere prin luptă.
Iar dimineața doar am luat micul dejun și am purces la atac. Dar nici nu am ajuns la a doua tranșee, și am călcat pe o mină... Iar în spatele meu era un tip bălai, de lângă Hotin, am mers împreună. Și piciorul stâng mi-a fost rupt de această mină, iar el a fost rănit la ambele picioare. Deja mai târziu m-am întâlnit cu el. La început nici nu am înțeles de ce am ajuns pe pământ, am încercat să mă ridic, dar am căzut... Apoi m-am târât înapoi, în genunchi, îmi amintesc cum am căzut în tranșeea noastră. Am întors capul și văd că gheata sta în spate, genunchi... Apoi mi-am dat seama că am rămas fără picior... Dar am căzut foarte rău, de-a curmezișul tranșeei, cu fața în jos și nici să mă întorc nu puteam. Dar sângele îmi curgea, mă durea piciorul și, la un moment dat, am decis să-mi scot grenada de pe centură, am vrut să mă arunc în aer, ca să nu sufăr... Dar mâinile îmi erau atât de amorțite, încât nici nu puteam scoate grenada de sub mine. M-am chinuit groaznic ..."
Eșaloane, spitale, drum lung spre casă. În ciuda rănii, până la pensionare, Vasili Iakovlevici a lucrat ca lăcătuș-reparator.
În 1943, de la Ijevsk, din cel de-al treilea an al facultății de medicină, Galina Beregust (de fată Lîkova) a plecat și ea pe front. În calitate de asistentă medicală principală a spitalului pentru cei cu răni ușoare nr. 1325 al Armatei a 60-a, ea a traversat Ucraina, Polonia, Cehoslovacia.
Fragment din foaia de premiere:
"... Organizarea muncii, inițiativa, energia și capacitatea Galinei Lîkova au avut un efect pozitiv asupra reducerii timpului de tratament și creșterii numărului de persoane care s-au recuperat după rănire. Acesta este un merit considerabil al lui Lîkova, care, în pofida dificultăților, a muncit cu abnegație, așa cum se cuvine ca să muncească o fiică a Patriei noastre".
Galina Lîkova este cavaler al ordinelor Războiului pentru Apărarea Patriei, Steaua Roșie, a medalii „Pentru Merit Militar”.
Au trebuit să lupte în cel mai groaznic război din istoria omenirii. Apoi să reconstruiască din ruine țara distrusă. Faptele eroice și sacrificiile lor vor rămâne în veșnicie. Au meritat pe bună dreptate cele mai înalte distincții ale Patriei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova