Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Enoriașii pot participa la slujbele religioase începând de duminică, dar cu o condiție

După mai multe săptămâni în care slujbele religioase s-au desfășurat fără enoriași, Comisia pentru Situații Excepționale a decis să anuleze această restricție.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 mai - Sputnik. Slujbele religioase se vor putea desfășura cu participarea enoriașilor începând de duminică. Totuși, cei care vor merge la biserică trebuie să țină cont de anumite reguli. 

Ce legendă ascunde mica biserică de lemn din Capitală?

”Din data de 10 mai se permit întrunirile cu caracter religios, care se vor desfășura exclusiv în curțile bisericilor, mănăstirilor, cu respectarea obligatorie a tuturor cerințelor sanitar-epidemiologice și a distanței sociale de minimum doi metri, și cu purtarea obligatorie a măștilor de protecție”, a declarat premierul Ion Chicu. 

În perioada regimului stării de urgență însă serviciile divine nu vor putea fi însoțite de ritualuri religioase cu grad sporit de transmitere a infecției. 

”Aici este vorba despre contactul fizic cu obiectele religioase și alte ritualuri de acest gen”, a declarat Ion Chicu. 

Amintim că în acest an, din cauza epidemiei, chiar și în Noaptea Învierii slujbele religioase s-au desfășurat fără enoriași, iar Paștele Blajinilor a fost amânat pentru luna iunie. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova