Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Măsuri care trebuie respectare în timpul deplasărilor: Iată recomandările OMS

Organizația Mondială a Sănătății a emis mai multe recomandări care trebuie respectate în timpul deplasărilor. Oamenii sunt îndemnați în continuare să fie precați în transportul public.
Sputnik

CHIȘINĂU, 2 mai – Sputnik. Organizația Mondială a Sănătății susține că statele afectate de COVID-19 au impus diverse măsuri pentru a limita apropierea și contactul fizic între oameni, în scopul prevenirii și încetinirii pandemiei.

Numărul bolnavilor tratați de COVID-19 la Soroca este în creștere
Cu toate acestea, multe persoane trebuie să circule pentru a ajunge la serviciu, la magazin, la medic, dar și pentru a acorda sprijin persoanelor vulnerabile.

În acest sens, OMS vine cu o serie de recomandări. Astfel, oamenii sunt îndemnați să nu circule dacă au febră, tuse sau dificultăți de respirație. La fel, persoanele sunt îndemnate să meargă cu bicicleta sau pe jos, cât mai des posibil. În transport, să-i respecte pe ceilalți pasageri, iar atunci când coboară dintr-un mijloc de transport în comun să dezinfecteze mâinile cu o soluție pe bază de alcool sau să le spele cu apă și săpun cât mai curând.

Măsuri care trebuie respectare în timpul deplasărilor: Iată recomandările OMS

Până acum, în Republica Moldova, au fost înregistrate 3 980 cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 460 cazuri sunt în regiunea transnistreană. Starea de sănătate a persoanelor infectate: 248 - stare gravă, dintre care 27 de persoane se află la respirație asistată, 518 - stare de gravitate medie, iar restul sunt în stare satisfăcătoare. La nivel mondial, sunt peste trei milioane de cazuri de coronavirus, dintre care mai mult de 230 mii s-au soldat cu decese. Peste un milion de persoane s-au fost recuperate.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova