Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Sectorul turismului, dur afectat de pandemie: Ce se va întâmpla în următorii ani

Pandemia COVID-19 a "pus la pământ" mai multe sectoare ale economiei, inclusiv cel al turismului. De altfel, acest domeniu a fost cel mai dur afectat de această criză, iar efectele deja sunt resimțite în țară și în întreaga lume.
Sputnik
Sectorul turismului, dur afectat de pandemie: Ce se va întâmpla în următorii ani

Specialistul în domeniul turismului Alin George Pătru spune că agențiile turistice din țara noastră sunt puse la grea încercare de coronavirus. Unii turiști își reprogramează vacanțele, iar alții cer banii înapoi. Din cauza pandemiei, aproape în fiecare țară din lume au fost anulate zboruri, iar agenții hotelieri și-au suspendat activitatea.

COVID-19 a anulat toate vacanțele: Situația în care s-au pomenit agențiile de turism

"Această criză este în toată lumea. În următorii ani urmează o scădere semnificativă a numărului de turiști, nu doar în Moldova, dar și la nivel mondial", a declarat pentru Sputnik Alin George Pătru.

Cert este că în ultimii ani Republica Moldova a devenit o destinație turistică atractivă pentru turiștii străini. Consultantul în turism spune că cei care veneau să viziteze țara noastră apreciau foarte mult originalitatea, autenticitatea locurilor și ospitalitatea moldovenilor. În țara noastră există suficiente obiective turistice care îi impresionează pe străini și chiar după criza cauzată de COVID-19 există perspective de dezvoltare. Totuși, va trebui să avem puțină răbdare. 

"Perspectiva țării noastre în domeniul turismului este foarte bună, dar trebuie să rezistăm o perioadă și să fim pregătiți pentru o scădere a traficului de turiști. Un flux mai mare se va înregistra peste un an sau doi, când turismul își va reveni la nivel global", a opinat consultantul.

Menționăm că în data de 17 martie în țară a fost declarată stare de urgență până pe 15 mai. A fost sistată activitatea restaurantelor, centrelor comerciale, cluburilor de noapte și a altor unități de agrement. Sunt deschise doar alimentarele, farmaciile și magazinele care comercializează semințe și alte produse cu destinație agricolă. La începutul săptămânii li s-a persims însă unităților de alimentație publică să presteze servicii de tip ”la pachet”.

Din data de 17 martie a fost sistat și traficul aerian pe Aeroportul Internațional Chișinău. Este posibilă doar efectuarea unor zboruri charter aprobate oficial de Comisia pentru Situații Excepționale.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova