CHIȘINĂU, 22 apr. – Sputnik. Încă o persoană a decedat în țara noastră în urma infectării cu COVID-19. Este vorba despre un bărbat de 65 ani din Florești.
Acesta a fost internat în data de 14 aprilie la Spitalul Raional Glodeni, fiind diagnosticat cu mai multe boli: pneumonie polisegmentară bilaterală în progresie, insuficienţă respiratorie, diabet zaharat tip II. Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus a ajuns astfel la 74.
Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, a precizat astăzi că numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns în Moldova la 2 614, sau 75 de cazuri la 100 de mii de oameni. Mortalitatea constituie 2 decese la 100 de mii de oameni.
Până în prezent au fost efectuate 14 055 de teste. Rata de confirmare este de aproximativ 20%. Rata de contagiozitate este de 2,6. În Moldova s-au vindecat deja 560 de persoane.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova