Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ion Chicu anunță cât va mai dura regimul stării de urgență

Igor Dodon, Zinaida Greceanîi și Ion Chicu au avut o întrevedere în această dimineață. Iată ce subiecte au discutat cei trei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 apr - Sputnik. Vineri va fi luată o decizie clară despre când ar putea fi relaxat regimul stării de urgență. Declarații în acest sens a făcut premierul Ion Chicu, după întrevederea de luni a conducerii de vârf a țării.

Focar de infecție cu coronavirus la o fabrică de vin din autonomia găgăuză

Potrivit lui, cetățenii au dat dovadă de responsabilitate și au respectat regulile impuse de autorități în perioada sărbătorilor de Paște. 

„Vineri vom lua decizia pentru regimul de săptămâna viitoare. Am anunțat că în cazul în care numărul cazurilor active de infectare cu COVID-19 nu va depăși cifra de trei mii și nu va apărea e explozie de noi cazuri vom anunța un șir de relaxări ale activităților economice în primul rând”, a declarat Chicu. 

Premierul nu exclude însă și un efect negativ după Paște. Și asta după ce a fost stabilit un flux sporit de transport pe traseele naționale, dar și un număr mare de persoane care au vizitat magazinele în acest weekend. 

Amintim, ieri au fost înregistrate 76 de cazuri pozitive de COVID19, din 199 de teste prelucrate. Bilanțul persoanelor infectate ajunge la 2548 de la începutul pandemiei. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova