Coronavirus

Savanții au stabilit temperatura la care coronavirusul este distrus în totalitate

De la apariția noului coronavirus au fost vehiculate mai multe opinii cu privire la temperaturile la care poate fi ucis acesta.
Sputnik

CHIȘINĂU, 17 apr – Sputnik. Un grup de savanți francezi de la Universitatea Provence a stabilit că, la o temperatură de 92 de grade, coronavirusul poate fi ucis în 15 minute. Concluziile specialiștilor au fost publicate pe portalul bioRxiv, specializat în materiale științifice, informează RIA Novosti.

În cadrul experimentelor, cercetătorii au expus timp de o oră coronavirusul la temperaturi de până la 60 de grade, constatând că și după o astfel de acțiune unele tulpini ale acestuia își păstraseră capacitatea de a se înmulți. Încălzirea timp de o oră la temperatura de 60 de grade face parte din protocolul standard de dezactivare a virusului, utilizat în majoritatea laboratoarelor unde sunt examinate analizele pacienților. Însă dezactivarea totală a coronacirusului a fost posibilă doar după expunere a acestuia, timp de 15 minute, la temperatura de 92 de grade.

Oamenii de știință explică dacă ar putea să devină coronavirusul şi mai periculos

Pentru experiment, savanții francezi au folosit celule din rinichii maimuței verzi africane, infectată cu tulpina de coronavirus luată de la un pacient din Germania. Celulele infectate au fost puse în două eprubete: una curată, iar alta - cu proteine de origine animală, pentru a imita condiții reale și nu sterile.

După procedura standard de încălzire, tulpinile virusului din mediul curat au fost distruse în totalitate, însă în probele nesterile unele dintre ele s-au păstrat. Cercetătorii presupun că protocolul standard de dezactivare ar putea fi suficient pentru exemplarele de o virulență relativ scăzută, însă pentru probele cu o concentrare mai mare a virusului acesta ar putea fi insuficient.

Autorii experimentului au menționat că rezultatele cercetării lor ar trebui să contribuie la alegerea celui mai potrivit protocol de dezactivare a virusului pentru a preveni pericolul infectării personalului medical care lucrează direct cu aceste probe.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat pe 11 martie pandemie de coronavirus de tip nou COVID-19. Potrivit datelor OMS, în lume au fost înregistrate deja în jur de 2 milioane de cazuri de infectare, peste 131 de mii de persoane au murit.

În Moldova, numărul de persoane confirmate cu COVID-19 a ajuns la 2019. Numărul cazurilor de deces în urma infectării este de 54.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova