Comisia Europeană, sesizată din România cu privire la defrișări

Deputatul independent Marius Bodea a sesizat Comisia Europeană cu privire la fenomenul defrișărilor din România din ultima perioadă
Sputnik

BUCUREȘTI, 15 apr - Sputnik, Marius Holdean. Marius Bodea a anunțat printr-un comunicat de presă că a transmis o scrisoare preşedintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi comisarului pentru Mediu, Virginijus Sinkevicius, în care atrage atenţia asupra defrișărilor din România

În Moldova, la fiecare oră, sunt tăiate câte trei hectare de pădure: Reacția Moldsilva
"În februarie, după ce Comisia Europeană a deschis împotriva României procedurile de infringement din cauza tăierilor ilegale de păduri, ministrul Mediului, Costel Alexe, şi-a asumat o serie de obiective... Nimic din toate acestea nu s-a întâmplat, deşi a trecut aproape jumătate de an. Ba mai mult, constatăm cu surprindere că sunt apărate tăierile de păduri cu diferite argumente de ordin tehnic şi social. Din această perspectivă, consider că lupta pentru salvarea pădurilor noastre este pierdută definitiv la nivel ministerial”, spune deputatul Marius Bodea.

În sesizarea sa, Bodea mai spune că în ciuda numeroaselor sesizări venite dinspre societatea civilă, dar şi a unor petiţii care au strâns zeci de mii de semnături, Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor susţine că măsura interzicerii tăierilor în perioada acestei crize nu ar fi benefică pentru oameni, mediu şi economie.

Potrivit deputatului, ministerul nu înţelege dimensiunea dezastrului, iar argumentele pe care le prezintă contrazic starea de fapt din România.

”Sub pretextul «regenerării» pădurilor, sunt sacrificaţi însă, în mod sistematic, inclusiv copaci tineri, perfect sănătoşi, care produc oxigen“, atrage atenția deputatul.

Totodată, parlamentarul de Iaşi precizează că a informat Comisia Europeană cu privire la faptul că în judeţul Iaşi s-au făcut tăieri masive în pădurile Dobrovăţ şi Bârnova-Repedea, considerate bariere care protejează oraşul.

”Alţi 40.000 de metri cubi de masă lemnoasă din judeţul Iaşi au fost scoşi suplimentar la licitaţie pe 9 aprilie, adică o suprafaţă de patru ori mai mare decât s-a tăiat în ultima perioadă”, mai arată Marius Bodea.

Și Ludovic Orban s-a opus campaniei împotriva defrișărilor, invocând faptul că România ar fi importator de masă lemnoasă și luând public apărarea companiei austriece Schweighofer, acuzată în trecut pentru defrișări ilegale.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>> 
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova