Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Fără vacanță de Paști: Elevii vor învăța de sărbători după un program special

Ministerul Educației a decis ca elevii să continuie procesul educațional și în perioada sărbătorilor pascale.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 apr - Sputnik.  Elevii nu vor avea vacanță de Paști. Potrivit ministrului Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, toți copii vor continua să studieze la distanță în perioada 21-24 aprilie. Chiar dacă, tradițional, toți elevii aveau vacanță în aceată perioadă. Reprezentanții ministerului Educației au precizat că, totuși, copii vor fi scutiți de teme pentru acasă. Decizia a fost luată după ce părinții și profesori au solicitat acest lucru.

Ministerul Educației: Examenele de clasa a 4 și a 9-a ar putea fi anulate - Detalii

 „Prioritatea principală a ministerului este sănătatea tuturor elevilor si a copiilor. Vacanțele de Paști au fost mereu o oportunitate de a petrece mai multe zile la bunici, spre regret în contextul pandemiei, acest obicei anul acesta este foarte riscant.Ținând cont de aceasta, dar și de faptul că părinții au nevoie de ajutor pentru a organiza timpul elevilor în perioada carantinei, Ministerul Educației Culturii și Cercetării vine cu un program special pentru această perioadă. Am ținut cont de multiple solicitări ale părinților și cadrelor didactice de a nu întrerupe procesul educațional, mai ales în contextul pauzelor anterioare, dar și a restricțiilor de circulație emise de CSE în acestă perioadă”, a spus ministrul.

Faptul că elevii vor studia în această perioadă și nu vor avea vacanță, îi va scuti de recuperări.  

 „În așa mod nu va fi cazul să ne aglomerăm ulterior cu recuperările. Nu vrem să ajungem la situația de depășire a anului școlar pentru că venim peste vacanța de vară. Nu ne dorim recuperarea orelor pierdute în zilele de sâmbătă, intenționăm să respectăm programul zilnic de cinci ore”, a precizat Igor Șarov.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis un ordin privind prelungirea suspendării procesului educaţional pe toată durata stării de urgență, adică până în data de 15 mai. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova