CHIȘINĂU, 10 apr - Sputnik. Un locuitor al Capitalei în vârstă de 22 ani a fost reținut, fiind suspectat că a furat mai multe accesorii și piese auto dintr-o mașină parcată pe bulevarudul Dacia din Chișinău. Individul a mai fost anterior certat cu legea.
Oamenii legii au stabilit că tânărul a spart geamul unei mașini marca ”Mercedes” parcată pe bulevardul Dacia.
El ar fi pătruns în automobil și ar fi furat mai multe bunuri, inclusiv bara de protecție din față, o aripă și casetofonul. Valoarea prejudiciului se ridică la 13 400 de lei.
Potrivit poliției, individul a instalat piesele auto și accesoriile furate în mașina sa personală. În cadrul audierilor, bănuitul şi-a recunoscut vina parțial.
El este cercetat penal pentru furt şi riscă o amendă de până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani. Polițiștii investighează complicitatea tânărului și în alte infracțiuni similare săvârşite în Capitală.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova