Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Cum sunt examinate dosarele penale în perioada stării de urgență: Decizia CSE

Cea mai recentă dispoziție a Comisiei pentru Situații Excepționale stabilește că, în cazul urmăririi penale pe cauzele inițiate până la sau în perioada stării de urgență, termenele vor continua să curgă de la data încetării stării de urgență.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 mart – Sputnik. Pe durata stării de urgență, în activitatea de urmărire penală pe cauzele inițiate până la sau în perioada stării de urgență, cu unele excepții, vor fi întrerupte de drept termenele de efectuare a urmăririi penale, de examinare a sesizărilor despre infracțiuni, de efectuare a actelor de constatare, de soluționare a cererilor în procesul urmăririi penale, de menținere a persoanei în calitate de bănuit.

Încă 32 de cazuri de COVID-19 anunțate astăzi în Republica Moldova - Video

Acest fapt îl prevede dispoziția cu nr.8 emisă de Comisia pentru Situații Excepționale.

Termenele vor continua să curgă de la data încetării stării de urgență. Reamintim, Parlamentul a declarat stare de urgență în intervalul 17 martie – 15 mai, din cauza riscurilor de răspândire a virusului COVID-19.

Dispozițiile CSE intră în vigoare din momentul emiterii și sunt publicate pe pagina oficială a Guvernului.

Redăm integral fragmentul din dispoziția CSE ce vizează urmărirea penală în perioada stării de urgență:

11. Pe durata stării de urgență, în activitatea de urmărire penală pe cauzele inițiate până la sau în perioada stării de urgență, cu excepția cauzelor specificate în punctul 10 din anexa la Dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova nr.1 din 18 martie 2020, se întrerup de drept termenele:

11.1. de efectuare a urmăririi penale;

Zile de odihnă pentru bugetari de la 30 martie până la 3 aprilie – detalii

11.2. de examinare a sesizărilor despre infracțiuni, prevăzute la art.274 din Codul de procedură penală;

11.3. de efectuare a actelor de constatare, prevăzute la art.273 din Codul de procedură penală;

11.4. de soluționare a cererilor în procesul urmăririi penale, precum și a contestațiilor prevăzute la art.298-2992 din Codul de procedură penală;

11.5. de menținere a persoanei în calitate de bănuit, prevăzute la art.63 din Codul de procedură penală.

12. Termenele vor continua să curgă de la data încetării stării de urgență.

Menționăm că alte 32 de cazuri noi de îmbolnăvire de COVID-19 au fost confirmate pe 29 martie în Republica Moldova. Bilanțul este de 263 de îmbolnăviri

În Republica Moldova a fost instituit, pe 13 martie, Cod Roșu de pericol de răspândire a virusului COVID-19. Pe 17 martie, Parlamentul a declarat stare de urgență, până pe 15 mai.