Coronavirus

Zece mii de teste pentru diagnosticarea COVID-19 au ajuns din Moscova la Chișinău - Video

Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Vasnețov, i-a transmis ministrului moldovean al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, din partea autorităților ruse, un lot umanitar compus din 10 mii de sisteme de testare pentru diagnosticarea noului tip de coronavirus.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 mart – Sputnik. Lotul umanitar cu 10 mii de sisteme de testare pentru diagnosticarea coronavirusului COVID-19 oferit de Federația Rusă a ajuns în această seară la Chișinău, pe calea aerului. 

Ajutorul umanitar a ajuns la Chișinău cu un zbor charter al companiei „Air Moldova”. La bordul aceluiași avion au sosit din Rusia cetățeni ai Republicii Moldova. De la Chișinău, aeronava va transporta cetățeni ai Federației Ruse care doresc să revină acasă.

Veste bună: 11 bolnavi de COVID-19 s-au însănătoșit în Republica Moldova 

La Aeroport, ambasadorul rus, Oleg Vasnețov, i-a transmis lotul umanitar ministrului Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.  

„Cunoașteți că civilizația noastră s-a confruntat cu o provocare imensă, o epidemie de coronavirus care a lovit peste 180 de țări. Din păcate, acest lucru a afectat și țările noastre. Și în această situație, conducerea Federației Ruse a decis să ajute poporul moldovean frățesc și prietenos, trimițând 10 mii de teste rapide”, a declarat ambasadorul Oleg Vasnetsov.

Ministrul Viorica Dumbrăveanu a mulțumit Rusiei pentru asistența oferită. Ea a exprimat recunoștință poporul rus și autorităților de la Moscova pentru ajutorul atât de necesar acordat în această perioadă dificilă.

Asemenea teste, a menționat ministrul, sunt deosebit de necesare pentru a preveni răspândirea virusului COVID-19 în Republica Moldova și vor reduce semnificativ riscurile cu care ne confruntăm la ora actuală.

Președintele Igor Dodon a precizat pe Facebook că „aceste teste ne permit să obținem rezultatul în decurs de două-patru ore și deja sunt apreciate în Rusia și în alte țări”.

„Vreau să menționez faptul că aceasta este prima tranșă a ajutorului medical oferit Republicii Moldova de către Rusia. Exprim recunoștință conducerii Federației Ruse pentru ajutorul oferit, precum și pentru decizia de a acorda Moldovei un credit în valoare de 200 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor. Consider că doar prin conjugarea eforturilor țărilor noastre vom reuși să depășim această criză globală fără precedent. Totodată, anume astfel de provocări complicate contribuie la consolidarea parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă, apropiind statele și popoarele noastre”, a mai scris Igor Dodon.

Vineri, 27 martie, alte 22 de cazuri noi de îmbolnăvire de COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova. Bilanțul a ajuns la 199 de îmbolnăviri.

În Republica Moldova a fost instituit, pe 13 martie, Cod Roșu de pericol de răspândire a virusului COVID-19. Pe 17 martie, Parlamentul a declarat stare de urgență, instituită până pe 15 mai. O femeie care contractase coronavirusul a decedat pe 18 martie, medicii precizând că ea suferea de câteva boli cronice. În Republica Moldova au fost anunțate oficial, la data de 27 martie, 11 cazuri de însănătoșire după COVID-19.