CHIȘINĂU, 24 mart – Sputnik. Președintele Igor Dodon și ambasadorul rus, Oleg Vasnețov, au avut marți, 24 martie, o întrevedere la care au discutat și despre sprijinul de care au nevoie cetățenii Republicii Moldova și Federației Ruse care doresc să revină acasă.
„Am abordat problema evacuării cetățenilor Federației Ruse, care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova și și-au manifestat dorința să revină acasă. Am exprimat disponibilitatea conducerii Moldovei de a acorda sprijinul necesar pentru organizarea curselor aeriene speciale. Totodată, m-am adresat către partea rusă cu solicitarea de a asigura transportarea cetățenilor Republicii Moldova de la Moscova spre Chișinău, cu aceleași curse aeriene”, a anunțat Igor Dodon pe Facebook.
La întrevedere, potrivit președintelui Dodon, „interlocutorii au discutat un spectru larg de chestiuni ce țin de dezvoltarea și consolidarea parteneriatului strategic dintre țările noastre în cele mai importante domenii”.
„Am fost unanimi în opinia că pandemia de coronavirus nu poate fi un impediment în dialogul dintre Moldova și Rusia, exprimîndu-ne convingerea că această criză globală va uni și mai mult popoarele noastre frățești”, a spus șeful statului.
Igor Dodon a exprimat recunoștință conducerii Rusiei pentru lotul de asistență medicală sub formă de teste, medicamente și echipamente, care este pregătit pentru a fi expediat la Chișinău. În prezent, ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova colaborează activ cu ”Rospotrebnadzor” în vederea realizării cu succes a acestei misiuni, potrivit șefului statului.
De asemenea, Igor Dodon a adresat mulțumiri Federației Ruse pentru onorarea promisiunii de a oferi Republicii Moldova, în cel mai scurt timp, un credit în valoare de 200 de milioane de euro pentru reparația drumurilor.
Președintele a precizat că partea rusă a aprobat deja modificările respective în bugetul pentru anul 2020, iar autoritățile moldovenești urmează să opereze aceleași modificări în bugetul țării noastre, în timpul apropiat.