Coronavirus

O localitate din raionul Orhei intră în carantină

Situația epidemiologică din țară se agravează de la o zi la alta, iar autoritățile impun noi măsuri pentru a preveni noile cazuri de răspândire și îmbolnăvire cu COVID-19.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 mart – Sputnik. „Celula de Criză“, convocată aseară în regim de urgență de președintele Comisiei pentru Situații Excepționale a raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a examinat situația creată în teritoriu. În special, este vorba de satul Pohorniceni, unde locuiește o persoană testată pozitiv cu COVID-19.

Ancheta epidemiologică efectuată a constatat că persoana infectată de COVID-19, recent venită din zona endemică, nu a respectat regimul de autoizolare la domiciliu.

De astăzi, filtre la intrarea în orașul Orhei

În context, Comisia a decis să solicite instituirea regimului de carantină în satul Pohorniceni, în legătură cu confirmarea cazului de infectare cu COVID-19.
Echipa medicinii primare, medicul de familie și asistentele medicale vor identifica persoanele cu care a contactat pacientul infectat.

Totodată, personalul medical din cadrul Spitalului Raional Orhei va acorda o atenție deosebită pacienților care se adresează la unitatea de primire de urgență din localitățile: Pohorniceni, Piatra și Furceni (comuna Ivancea).

Autoritățile APL vor institui în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Orhei patru puncte de informare (pe căile de acces către satul Pohorniceni) pentru atenționarea cetățenilor în legătură starea epidemiologică din localitate și necesitatea respectării normelor sanitar epidemiologice ce se impun. Va fi organizat un punct mobil de informare sonoră a locuitorilor din satul Pohorniceni privind necesitatea autoizolării la domiciliu.

De asemenea, managerii instituțiilor care au în subordine locuitori a satului Pohorniceni vor informa angajații respectivi despre necesitatea de a se autoizola la domiciliu și de a informa medicul de familie, prin telefon, în cazul apariției simptomelor de boală.

Amintim că autoritățile municipiului Orhei au decis să instituie de astăzi filtre la intrarea în oraș.