CHIȘINĂU, 19 mart – Sputnik. Un avion al companiei Fly One survolează de mai bine de o oră spațiul aerian din apropierea Aeroportului Internațional Chișinău.
Un avion survolează spațiul aerian din apropierea Chișinăului, mai bine de o oră - Foto
© Photo : Captură ecran: flightradar24.com
Potrivit site-ului www.flightradar24.com, aeronava a început zborul la ora 13:10 minute și de atunci se tot rotește deasupra localităților Sângera, Băcioi, Revaca, Dobrogea, Mereni, etc. Purtătorul de cuvânt al Autorității Aeronautice Civile din Republica Moldova, Irina Bodolica, a comunicat pentru Sputnik Moldova că este vorba de un zbor de antrenament, coordonat cu ACC. La bordul aeronavei nu se află pasageri și nici marfă.