CHIȘINĂU, 18 mart – Sputnik. Mai multe procese verbale și amenzi usturătoare au fost aplicate celor care nu s-au conformat cerințelor și măsurilor impuse prin hotărârile Comisiei pentru Situații de Urgență. Ministerul Afacerilor Interne anunță că 38 de procese verbale au fost întocmite, iar amenzile aplicate ajung la suma de circa 800 de mii de lei.
Din cele 38 de procese verbale, în cinci sunt vizate persoane fizice, iar în restul - agenți economici.
„Ministerul Afacerilor Interne prin subdiviziunile sale va continua să asigure ordinea și siguranța publică, inclusiv siguranța în traficul rutier. Angajații polițiști și carabinieri vor patrula și monitoriza teritoriile administrative, spațiile publice și vor intensifica activitățile de monitorizare a persoanelor care se află în autoizolare și carantină”, precizează serviciul de presă al MAI.
Poliția va monitoriza și fluxul de pasageri. În localitățile în care a fost declarată stare de carantină sunt instalate posturi de restricționare a transportului rutier.
Angajații MAI vor continua să patruleze în adiacentul piețelor comerciale în locurile de acces public, zone de agrement, stații și autogări și vor interveni solicitând cetățenilor să respecte măsurile de protecție, șoferilor de transport public să limiteze numărul de persoane la 60 %, iar agenților economici și alte instituții să nu pună viața angajaților în pericol, ignorând cerințele legale impuse în perioada Situației de urgență.