Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum circulă transportul interurban în condiții de stare de urgență

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa, a declarat că transportul interurban circulă acum doar în proporție de 20 la sută.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 mart - Sputnik. Douăzeci la sută din transportul interurban circulă în această perioadă, iar în fiecare zi tot mai puține microbuze fac legătura dintre localități. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto, Oleg Alexa.

”De luni sunt curse tot mai puține. Nici 20 la sută din curse nu se fac”, a declarat Alexa.

El a declarat că transportatorii sunt solicitați în această perioadă să presteze servicii în special pentru farmacii, brutării, fabrici producătoare de măști medicinale, gel dezinfectant, dar și pentru a transporta oamenii care au nevoie de dializă și alte proceduri.

Transportarea pasagerilor este periculoasă acum, spune acesta

”Cu părere de rău, în transportul public nu urcă doar oamenii care muncesc la întreprinderi de importanță strategică, ci și oameni iresponsabili care nu înțeleg că trebuie să stea acasă”, a subliniat Oleg Alexa.

Președintele Consiliului Asociației Patronale a Transportatorilor Auto a mai precizat că șoferii sunt implicați în transportarea angajaților la întreprinderile care produc produse de primă necesitate.

”Suntem solicitați pentru întreprinderile vitale, cum ar fi aprovizionare cu apa, energie electrică. Ducem lucrătorii la muncă și de la muncă”, a spus Alexa.

Totodată, există discuții cu un centru de dializă. Transportatorii sunt gata să meargă în localități și să aducă la spital pacienții care au nevoie de dializă, dar și lucrătorii centrului.

Medic, despre Bălceana, satul din care este moarta de coronavirus: Mulți oameni infestați

”Am intrat în contact cu un centru de dializă din Chișinău să aducem pacienții si lucrătorii organizat. Toate acestea se fac contra cost pentru că noi trebuie să achităm combustibilul, dar și salariile șoferilor. Costurile sunt rezonabile”, a mai precizat Alexa.  

În următoarele zile, transportul interurban ar putea fi sistat definitiv din cauza numărului mic de pasageri.

În țara noastră este în vigoare codul roșu de pericol de îmbolnăvire cu coronavirus. Totodată, Parlamentul a instituit stare de urgență în țară. Potrivit ultimelor informații, până la această oră avem 30 de cazuri confirmate de contaminare cu COVID-19. În șase cazuri este vorba de tineri de până la 29 de ani. Cu părere de rău, în această noapte a fost înregistrat primul deces cauzat de noul coronavirus. De luni, în Moldova sunt deschise doar magazinele alimentare și farmaciile. Zborurile pe Aeroportul Internațional Chișinău au fost sistate, iar instituțiile de învățământ - închise.