Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Slujbele în biserici vor fi interzise - Iată pentru cât timp

Slujbele în bisericile din Moldova vor fi interzise pentru două săptămâni. O decizie în acest sens a luat astăzi Guvernul.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mart - Sputnik. Slujbele în biserici vor fi interzise pentru două săptămâni. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de Comisia națională extraordinară de sănătate publică.

”Pe o perioadă de două săptămâni vor fi suspendate toate activitățile cu caracter religios. Este decizia Comisiei. Slujbele divine pentru toate cultele. Am analizat suplimentar efectele. Categoria cea mai de risc pentru acest virus sunt persoanele în etate. Da, persoanele vârstnice care participă în mod special la aceste servicii divine. De aceia pentru două săptămâni noi suspendăm aceste activități. Vom discuta cu reprezentanții tuturor cultelor religioase, cum să facem acest lucru ca să nu sufere enoriașii”, a precizat premierul Ion Chicu.

Ion Chicu a mai spus că unele slujbe religioase vor fi transmise în direct la televiziunea națională, iar oamenii vor putea privi de acasă serviciile divine.

În ce stare sunt persoanele infectare cu coronavirus - Precizările autorităților

Aceste restricții sunt impuse pentru că, potrivit premierului, cei mai afectați de coronavirus sunt bătrânii - categoria de persoane care merge cel mai des la biserică. 

Tot în briefingul de presă susținut astăzi de premier a fost comunicată informația că din această noapte vor fi sistate toate zborurile din statele europene către Moldova. Premierul a comunicat că cetățenii străini nu vor putea utiliza transportul aerian pentru a veni în Republica Moldova, cu excepția diplomaților acreditați, a apatrizilor și a celor care au viza de reședință în țara noastră.