Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Dumbrăveanu către jurnaliști: Vă interzic să mai țineți microfoanele aproape de mine

Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, le-a interzis jurnaliștilor să mai stea atât de aproape de ea în timpul briefingurilor de presă susținute în fiecare zi.
Sputnik

CHIȘINĂU, 13 mart - Sputnik. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, le-a făcut observație jurnaliștilor că nu respectă regulile de protecție împotriva COVID-19, impuse de autorități.

În ce stare sunt persoanele infectare cu coronavirus - Precizările autorităților

Ministrul a rugat jurnaliștii să nu mai țină microfoanele atât de aproape de ea la ora 16:00, când va ieși din nou în fața presei pentru a prezenta datele actualizate cu privire la evoluția epidemiei de coronavirus. Aceasta a precizat că jurnaliștii vor trebui să stea la distanță. 

”Eu am vrut să vă fac observație încă de ieri. De la ora 16 microfoanele am să vă rog să nu mai stea aproape de mine pentru că ele reprezintă un risc. Uitați-vă la ce distanță le puneți. Noi știm câte interviuri luați pe parcursul zilei și să  știți că stop cadru astăzi va fi de la 16”, a precizat Viorica Dumbrăveanu.

Se pare că regulile de protecției împotriva coronavirusului nu au fost încălcate doar la briefingul de astăzi. Și ieri, în timpul vizitei oficiale a premierul Ungariei, Viktor Orban, la Chișinău, presa a stat ”ceafă în ceafă”. Mai mult, oficialul ungar a strănutat în palmă și nu în cot, așa cum este indicat de specialiști. Ulterior, a dat mână cu premierul țării noastre, Ion Chicu - acțiune care este la fel interzisă în situația codului portocaliu de pericol de infectare cu coronavirus.