Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Vladimir Putin: Trebuie să garantăm societății o rotație a puterii

Putin consideră că societatea rusă trebuie să se bucure de garantarea schimbării puterii și a criticat oferirea unor atribuții sporite Consiliului de Securitate și Consiliului de Stat.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 mart – Sputnik. Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că societatea trebuie să aibă garanții că va fi asigurată o rotație regulată a puterii.

Kremlinul dezvăluie cum este protejat Putin de coronavirus

“Pe termen lung, societatea trebuie să aibă garanții că va fi asigurată o schimbare periodică a guvernării. Trebuie să ne gândim la generațiile viitoare”, a declarat Putin într-un discurs rostit în Duma de Stat.

Totodată, liderul rus a subliniat că organe precum Consiliul de Securitate și Consiliul de Stat nu sunt alese de popor, prin urmare oferirea de atribuții similare celor prezidențiale este inacceptabilă și periculoasă, care poate duce la o divizare.

“Oferirea altor instituții de stat, centrelor de putere, precum Consiliul de Securitate sau Consiliu de Stat, care nu sunt alese direct de popor, a unor atribuții, niște atribuții serioase similare celor prezidențiale, în viziunea mea, este incorect, inacceptabil. Mai mult decât atât – e periculos. În primul rând, acest lucru nu are nimic în comun cu democrația, în al doilea rând, ar putea duce inevitabil la o divizare a societății”, a spus Putin.