Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Coronavirus: Va afecta sau nu epidemia volumul exporturilor de vinuri moldovenești

Economia mondială este în scădere din cauza situației provocate de coronavirus. Cum va fi afectată economia Republicii Moldova, în special exportul de vinuri și a produselor vitivinicole?
Sputnik
Coronavirus: Va afecta sau nu epidemia volumul exporturilor de vinuri moldovenești

Invitat în studioul Sputnik Moldova, consultantul principal al serviciului politici și reglementări în domeniul produselor sectorului vitivinicol, din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Valeriu Cebotaru, a vorbit în cadrul emisiunii "ATITUDINI" despre efectele epidemiei de coronavirus, care ar putea diminua volumul exporturilor de vinuri.

Valeriu Cebotaru a spus că piața Republicii Populare Chineze, țara ce-a mai afectată de coronavirus, ocupă locul șapte printre cele în care ajung vinurile moldovenești, iar primele locuri le revin Belarusului, Federației Ruse și Georgiei - țări mai puțin afectate de coronavirus.

Potrivit lui, dacă vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru profilaxia și prevenirea răspândirii virusului, atunci nu vom ajunge la situația de criză.

"Dacă vorbim de piața Chinei, practic aici avem doar 4-6 la sută din totalul de exporturi. Evident că orice țară care face exporturi masive trebuie să analizeze riscurile", a explicat el.

În același timp, Valeriu Cebotaru a menționat că vinificatorii moldoveni pierd ocazia de a-și promova vinul la cele mai importante expoziții internaționale, anulate din cauza epidemiei de coronavirus. Totuși Cebotaru speră că anul 2020 va fi unul de bun augur în domeniul vitivinicol, întrucât de la an la an sunt create condiții optime pentru dezvoltarea acestui sector.  

De menționat că în ultimii ani țara noastră a înregistrat un adevărat progres și o dinamică pozitivă în industria vinului, fapt ce a generat creșterea numărului turiștilor în Moldova.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.