Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Câți moldoveni activează în sectorul privat: Noi informații statistice

Rata șomajului este de 4,3% în Republica Moldova. Aproape 72% dintre angajați lucrează în sectorul privat. În cadrul populației inactive, 44% sunt pensionari.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 mart – Sputnik. Forța de muncă a Republicii Moldova, care include populația ocupată plus șomerii, a constituit 887,7 mii de persoane la sfârșitul anului 2019, potrivit Biroului Național de Statistică (BNS). Indicatorul n-a înregistrat modificări semnificative pe parcursul anului.  

Tablou statistic: Salariul mediu pe economie - la fel ca temperatura medie pe spital

Rata de ocupare a populaţiei cu vârsta de 15 ani şi mai mult a fost de 39,1%.

Aproape 72% din populația ocupată are un serviciu în sectorul privat, iar 28% sunt persoane angajate în sectorul public.

Ponderea salariaților în totalul forței de muncă a fost de 79%. Majoritatea covârșitoare a salariaților (90%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată de timp.

Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 6,2%. Practica de angajare fără perfectarea contractelor individuale de muncă (în baza unor înţelegeri verbale) este mai frecventă printre salariații bărbați (6,8%), decât printre salariații femei (5,7%).

Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în baza unor înțelegeri verbale, sunt estimate în agricultură (55,3%), comerț (15,1%), construcții (13,3%) și industrie (2,0%).

În totalul forței de muncă (populației active), 50,6% sunt bărbați și 49,4% sunt femei. În mediul rural, ponderea populației actiuve este mai mare decât în mediul urban - 54,1% și, respectiv, 45,9%).

Oficial: Salariul mediu în Moldova și în țările vecine

În cadrul populației inactive, cea mai mare pondere, de peste 44%, îi revine categoriei pensionarilor, după care urmează grupa elevilor și studenților, cu 12,9%, și grupa persoanelor casnice, care îngrijesc de familie - 12,3%.

Rata şomajului a constituit 4,3%. Numărul șomerilor constituia 38,1 mii de persoane la sfârșitul anului trecut. Şomajul afectează într-o proporție mai mare bărbații (53,7% din totalul șomerilor) şi persoanele din mediul rural (52,3% din totalul șomerilor).

Rata şomajului a fost de 4,5% în rândul bărbaților, 4% printre femei, 4,5% în mediul urban și 4,1% în mediul rural.

În rândul tinerilor de 15-24 de ani, rata șomajului a constituit 7%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a fost de 7,2%.