Programul DOR este unicul program de stat, destinat copiilor și tinerilor din diasporă. Acesta are drept scop consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale copiilor și tinerilor din diasporă cu țara de origine. Beneficiarii programului vor petrece zece zile (10-20 august curent) la o tabără de odihnă din Republica Moldova, participând la diverse activități culturale și distractive. Totodată, participanții vor avea parte de excursii și întrevederi cu diverse asociații ș.a.
Potrivit reprezentanților Biroului Relații cu Diaspora, pentru a participa la programul DOR, candidații urmează să întrunească următoarele condiții: vârsta de 12-17 ani; abilități de comunicare în limba română; creativitate, artistism și deschidere pentru cunoștințe noi.
"Copiii și tinerii din diasporă vor fi selectați în urma unui concurs în cadrul căruia vor argumenta motivul care i-a determinat să aplice la Programul DOR 2020. Concurenții își vor prezenta lucrările prin înregistrări video de maxim 2 minute", a declarat pentru Sputnik consultantul principal din cadrul Biroului Relații cu Diaspora Cancelaria de Stat a Republicii Moldova și responsabilul de implementarea programului DOR, Rodica Marcinschi.
În același timp, la program pot participa copii și tinerii din Republica Moldova, care vor fi selectați în urma unui concurs în cadrul căruia vor exprima într-o formă artistică conceptul de DOR în raport cu emigrația – plecarea din țară, revenirea, păstrarea legăturilor spirituale și sentimentale cu patria (cu prietenii și cei dragi, cu satul sau orașul de origine), neamul și valorile lui perene. Astfel, concurenții vor avea libertatea să aleagă între eseu (max. 1 pagină), poezie, fotografie (sau colaj foto), desen/pictură, cântec, filmuleț video (max. 2 min) sau, eventual, o altă formă de artă, se menționează pe pagina oficială a programului.
"În total, vor fi selectați aproximativ 100 de copii și tineri. La prima ediție, în 2013, au fost 25 de participanți. În 2019 au fost selectați 120 de copii și tineri. Deja au fost depuse peste 90 de formulare", a subliniat Rodica Marcinschi.
Participarea la programul DOR este gratuită, toate cheltuielile fiind acoperite din bugetul de stat, participanții urmând să acopere doar cheltuielile de călătorie.
Înscrierea se va desfășura până în data de 10 aprilie 2020, iar la data de 1 mai vor fi selectați beneficiarii programului. Copiii și tinerii din diasporă, la fel ca și cei din Republica Moldova, care întrunesc condițiile de participare, se pot înregistra on-line pe pagina web a programului http://www.dor.md/node/8.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.