CHIȘINĂU, 7 mart - Sputnik. Zilele dedicate pomenirii morţilor ocupă un loc foarte important în perioada Triodului, în care am intrat, odată cu prăznuirea Duminicii Vameșului și Fariseului. Postul Mare este cunoscut pentru sâmbetele sale dedicate celor adormiți.
Sâmbetele morților încep cu Sâmbăta Sfântului Teodor (sau Sâmbăta Colivelor) și se sfârșesc cu Sâmbăta lui Lazăr (sau Moșii de Florii). Între Sâmbăta lui Lazăr și Duminica lui Toma nu se fac parastase.
În sâmbetele morților, creștinii vin la biserică pentru a se ruga pentru ce răposați, aprind lumânări și dau de pomană. Iată că și astăzi, în sâmbăta dinaintea duminicii Sfintei Cruci, Biserica Ortodoxa face pomenirea pentru cei adormiți.
Biserica îi numește pe cei trecuți în viața de dincolo "adormiți", termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existenta în alt mod de existență.
Cine poate fi pomenit
Se pot pomeni toți cei care au murit nedespărțiți de Biserica. Nu pot fi pomeniți cei care au murit în dispreț cunoscut fata de Dumnezeu. Precizam ca orice slujba a Bisericii se săvârșește numai pentru cei care sunt membri ai ei, adică au devenit prin Sfintele Taine, mădulare ale Trupului tainic al lui Hristos, de aceea nu pot fi pomeniți nici copiii morți nebotezați.
Slujbe și rânduieli
În Postul Sfintelor Paști există rânduiala sarindarelor, adică a pomelnicelor pe care credincioșii le aduc la biserică, pentru a fi pomenite timp de 40 de zile. Finalul acestor pomeniri se face în Sâmbăta lui Lazăr, dinaintea Duminicii Floriilor.
Rugăciuni pentru cei morţi — fundamentare biblică
Cultul morţilor are o însemnătate deosebită în credinţa ortodoxă, iar Sfânta Tradiţie ne dă nenumărate exemple despre folosul şi importanţa lui. Necesitatea rugăciunilor pentru cei adormiţi, precum şi confirmarea că această practică a fost rânduită de Apostoli, sunt exprimate astfel de către Sfântul Ioan Gură de Aur:
”Să ne rugăm pentru cei morţi, punând şi pe alţii să se roage şi dând săracilor milostenii pentru sufletele lor. Căci nu degeaba s-a rânduit de către Apostoli ca să se facă pomenire la Sfintele şi înfricoşătoarele Taine pentru cei mutaţi de la noi. Ştiau că mult le foloseşte, multă binefacere aduce celor morţi. Pentru că atunci întregul popor stă cu mâinile ridicate către Dumnezeu, când clerul întreg se roagă, când înfricoşata Taină stă de faţă, apoi cum să nu îmblânzim pe Dumnezeu, rugându-L pentru ei?" (Sf. Ioan Gură de Aur, Omilia a IV-a la Filipeni)
Dovezi din Vechiul Testament
Recunoscând folosul rugăciunii pentru cei morţi, Tobit îl îndeamnă pe fiul său: Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor drepţi! (Tobit 4, 17). De existenţa vieţii de dincolo de mormânt, precum şi de necesitatea de a veni în ajutorul celor morţi, era pe deplin convins şi Isus fiul lui Sirah, care dă sfaturi de a se face milostenie nu numai pentru cei vii, ci şi pentru cei răposaţi:
”Dărnicia ta să atingă pe toţi cei în viaţă şi chiar morţilor fă-le parte de dărnicia ta (Sir. 7, 35)”.
Proorocul Baruh se roagă lui Dumnezeu pentru sufletele celor adormiţi, din neamul său, spunând: Doamne atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit ai lui Israel, şi a fiilor celor care au păcătuit înaintea Ta, care n-au ascultat glasul Tău, Dumnezeul lor, şi s-au lipit de noi rele. Nu-ţi aduce aminte de nedreptăţile părinţilor noştri, ci adu-ţi aminte de mâna Ta şi de numele Tău în vremea aceasta (Baruh 3, 4-5).
Iuda Macabeul, unul dintre fraţii Macabei, care au întemeiat regatul Iudeii, în jurul 162 î. Hr., a dat ordin sa se facă rugăciuni pentru cei morţi în luptă, spre a fi iertaţi de păcate.
Mărturia Noului Testament
În creştinism, rolul acordat sufletului, în învăţătura de credinţă şi în viaţa religioasă, a făcut ca grija pentru cei morţi să devină una dintre componentele de frunte ale pietăţii creştine şi să se exprime în forme din ce în ce mai bogate şi mai variate. Un exemplu de rugăciune apare şi în Noul Testament. Este vorba de un text pe care mulţi teologi îl înţeleg ca un exemplu de rugăciune pentru morţi.
În 2 Timotei 1, 16-18 găsim aceasta rugăciune a Apostolului Pavel: Domnul să aibă milă de casa lui Onisifor, căci de multe ori m-a însufleţit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat… Să-i dea Domnul ca, în ziua aceea, el să afle milă de la Domnul.
Grija de cei morți
După cum am arătat mai sus, conform Bibliei, cei vii pot și trebuie să se roage pentru cei morți. Totuși, să observăm că cei care respectă porunca biblică o fac deseori cu prea multa osârdie, adăugând ritualurilor bisericești elemente străine, care vin din tradiția populară și pe care - de multe ori - le aplică aproape fanatic.
Astfel, pe lângă slujba de înmormântare și parastasurile rânduite de Biserică, mulți credincioși fac tot felul de lucruri bizare, cum ar fi udarea din belșug a mormântului, pentru ca răposatul să nu sufere de sete! Iar dacă nu reușesc, trăiesc cu un imens sentiment de vinovăție, ca și cum cel plecat ar avea nevoie de apa din aceasta lume. Asemenea credințe primitive n-au nimic în comun cu ceea ce i se întâmplă sufletului dupa moarte și sunt moștenite din folclorul păgân, în care se crede că sufletul „neîmpăcat“ prin diverse practici va reveni pentru a se răzbuna pe cei care nu-l cinstesc cum se cuvine”.
Creștinii ar fi mult mai bine sa învețe ce spune Biserica, nu babele speriate de cine știe ce demoni din preistoria păgână, și să se roage pentru liniștea și iertarea celor morți. Caci spune Psalmistul abate ochii mei de la deșertăciuni și mă înviorează în căile Tale! (Psalmi 68, 37). Cel ce umbla după deșertaciune este om lipsit de minte. (Pilde 12, 11).