Vladimir Țurcan a declarat în studioul Sputnik Moldova că la sfârșitul lunii martie Curtea Constituțională va oferi un răspuns la sesizarea procurorul general prin care s-a solicitat judecătorilor constituționali să ofere o interpretare privind condițiile în care poate fi pornită urmărirea penale în privința judecătorilor constituționali pe durata exercitării mandatului și după încetarea acestuia.
Articolul 137 din Constituție prevede că judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.
Vladimir Țurcan a mai spus că judecătorii constituționali își vor expune opinia și asupra sesizării prin care se solicită CC să spună în baza cărui sistem electoral pot avea loc alegeri parlamentare anticipate.
Precedenta componență a Curții Constituționale a stabilit că pentru eventualele alegeri parlamentare anticipate ar urma să se aplice sistemul electoral mixt, asta chiar dacă, ulterior, Parlamentul a modificat Codul Electoral prin care a restabilit sistemul proprțional de alegeri parlamentare.