Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ion Chicu a evaluat etapa de implementare a unor proiecte finanțate de Banca Mondială

Prim-ministrul Ion Chicu a avut o întâlnire cu directorul biroului Băncii Mondiale în Moldova, Anna Akhalkatsi.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 mart - Sputnik.  În cadrul ședinței a fost evaluată etapa de implementare a unor proiecte finanțate de Banca Mondială. La ședință au participat miniștrii Anatol Usatîi, Ion Perju, secretari de stat, directorii Agenției Guvernare Electronică și Administrației de Stat a Drumurilor. 

A fost examinată evoluția proiectului pentru modernizarea serviciilor publice, cu un buget de 20 milioane de dolari și perioada de implementare 2018-2023. Autoritățile sunt în termen cu realizarea acțiunilor planificate în foaia de parcurs. Au fost discutate dificultățile posibile în procesul de implementare și transmise sarcini autorităților responsabile.

Două reforme necesare, dar pe care Guvernul Chicu nu le va porni în acest an - experți

Ministrul Usatîi a informat despre mersul implementării proiectului menit să îmbunătățească infrastructura drumurilor locale. Valoarea proiectului este de 80 de milioane dolari, perioada de implementare - 2016-2021. Proiectul este realizat în proporție de 60%. Anatol Usatîi a comunicat despre lansarea procedurilor de licitație pentru contractarea lucrărilor în cadrul proiectului.

A fost discutat Planul național de acțiuni privind siguranța rutieră pentru anul 2020, aprobat recent de Guvern. Executivul intenționează să dezvolte infrastructura de supraveghere a traficului rutier și monitorizarea video a locurilor pentru a spori nivelul securității publice.

Un proiect nou susținut de Banca Mondială vizează siguranța aprovizionării cu apă și sanitaţie. Proiectul e axat pe trei componente: asigurarea accesului la apă potabilă și canalizare, tranziția la agricultura de valoare înaltă și protecția mediului. Bugetul proiectului este de 55 milioane de dolari și perioada de implementare 5-6 ani. Proiectul urmează a fi aprobat la bordul Băncii Mondiale din luna martie 2021. Anna Akhalkatsi a apreciat pozitiv cooperarea cu Guvernul pe toate proiectele examinate.