Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alaiba, nemulțumit de concursul privind numirea noului șef ANRE: Ce spun organizatorii

Deputatul PAS Dumitru Alaiba este nemulțumit de felul în care Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a organizat concursul pentru desemnarea candidatului la funcția de director al consiliului de administrație al ANRE.
Sputnik

CHIȘINĂU, 3 mar - Sputnik. Dumitru Alaiba a organizat astăzi o conferință de presă în care și-a exprimat nemulțumirea față de felul în care Violina Șpac a fost desemnată de comisia parlamentară de profil drept candidat la funcția de director al consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică. 

Discuții aprinse în Parlament asupra moratoriului la acordarea cetățeniei prin investiții

”Numirea de săptămâna trecută la instituția dată a fost contrar legii. Un concurs public nu înseamnă doar un interviu transmis live, ci absolut toate evaluările trebuie să fie publice. Fișele de evaluare au fost colectate și ascunse, după asta a fost comunicat scorul final. Există posibilitatea ca evaluarea să fi fost denaturată de către membrii comisiei”, a declarat Dumitru Alaiba. 

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Vladimir Golovatiuc, a declarat pentru Sputnik Moldova că acest concurs s-a desfășurat în conformitate cu toate rigorile.

”Domnul Alaiba a fost prezent la ședința comisiei, a adresat întrebări. Ar fi putut să vină cu propuneri, dar el a tăcut. Plenul Parlamentului a ascultat declarația lui Alaiba și a luat o decizie, ținând cont de toate circumstanțele în care s-a desfășurat acest concurs. Toate procedurile au fost respectate”, a declarat Vladimir Golovatiuc.

Amintim că la ședința plenară de săptămâna trecută, Parlamentului a aprobat numirea Violinei Șpac în funcția de director al consiliului de administrație al ANRE pentru un mandat de șase ani. 

Schimb de replici dure în Parlament: Diacov către Tauber - ”Marina, nu vă rățoiți!”

Președintele comisiei parlamentare de profil, socialistul Vladimir Golovatiuc, a declarat că după anunțarea concursului public, opt persoane și-au depus dosarele pentru a participa. Dintre acestea, trei persoane au fost admise la concurs. Unul dintre cei trei candidați și-a retras dosarul. 

Astfel, la proba de interviului au fost admiși candidații Violina Șpac și Lilian Barcaru, ambii angajați ai ANRE. În urma acesteia, Violina Șpac a ieșit învingătoare.

Candidatura ei a fost aprobată cu majoritatea voturilor deputaților prezenți în sala de plen. 

Potrivit legii, directorul consiliului de administraţie al ANRE este numit în funcţie de către Parlament, în urma unui concurs organizat de către comisia parlamentară de profil.

Agenţia Națională pentru Reglementare în Energetică este condusă de un Consiliu de administraţie format din 5 directori. Membrii Consiliului de administrație al ANRE sunt numiți prin hotărâre de Parlament pentru un mandat de șase ani.