Spectatorii vor avea parte de un program deosebit la cea de-a 54-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2020”. În perioada 1-10 martie vor fi prezentate 53 de spectacole muzicale, organizate de Întreprinderea de Stat Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Sala cu Orgă, Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”.
Ediția din acest an va cuprinde mai multe spectacole aniversare ale celor mai reprezentative colective artistice din țară. Astfel, duminică, 1 martie, în incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”, la inaugurarea Festivalului, spectatorii vor fi delectați cu spectacolul "Pastel", dedicat celor 50 de ani de activitate artistică a maestrului Gheorghe Mustea și celor 70 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale Simfonice a „TeleRadio Moldova”.
"Sunt concentrate toate forțele artistice în acest spectacol, iar regia îi aparține doamnei Lidia Panfil. Cu toții cunoaștem măiestria acestei doamne. Avem artiști de excepție cu care putem face față oricărui festival internațional și în acest festival este cazul să-i valorificăm", a declarat pentru Sputnik directorul companiei "Moldova-Concert", Andrei Locoman.
În cadrul Festivalului „Mărțișor 2020” vor evolua artiști și colective artistice renumite și din afara țării, între care „Trio Montagnana” (Belgia), David Filipe (vioară) (Portugalia), Ansamblul de dansuri irlandeze Celtic Legends (Irlanda), Martin Palmeri (Argentina), Marek Stefanski (Polonia), Sedov Jazz Trio, Stas Mihailov (Federația Rusă), Montenegrin Guitar Duo (Muntenegru), Fuego, Inna, Victor Socaciu, Dirijorul Gheorghe Costin (România) și alții.
”Mărțișor-2020” - programul detaliat al evenimentului>>>
Festivalul va aduce în fața publicului și cele mai renumite colective artistice din țară, precum Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici”, Orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraș”, „Mugurel”, ansamblul de acordeoniști „Concertino”, „Alex Calancea Band” și alții.
Tradițional, participanților la eveniment le va fi înmânat trofeul Festivalul Internațional de Muzică ,,Mărțișor”.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.