CHIȘINĂU, 29 feb – Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, întreprinde astăzi o vizită de lucru în raioanele Rîșcani și Edineț, unde are întâlniri cu administrațiile locale, dar și cu cetățenii și agenții economici. Prima destinație a fost însă aeroportul din orașul Bălți.
Autoritățile par să aibă planuri mari în legătură cu aeroportul din Bălți (Bălți-Leadoveni). Șeful statului a acolo împreună cu Viorel Catană, directorul companiei „Moldaeroservice”.
Discuțiile s-au axat pe planurile de atragere a investitorilor străini pentru modernizarea completă a ”portului aerian”, cu perspectiva de a deschide ”un hub low cost ca o alternativă Aeroportului din Chișinău”.
”Totodată, am salutat ideea deschiderii pe lângă Aeroportul Bălți a unei școli de aviație, ținându-se cont de insuficiența cadrelor calificate în acest domeniu”, a menționat președintele într-o postare pe Facebook.
Dodon a precizat că este preconizată instruirea aici a piloților de aeronave și elicoptere, a personalului tehnic și a angajaților serviciilor terestre.
Președintele a dat asigurări că autoritățile acordă o atenție sporită proiectului de investiții în aeroportul din Bălți și vor acorda toată susținerea necesară pentru realizarea cu succes a obiectivelor propuse.
Trei aeroporturi internaționale în Moldova
“Vrem să deschidem alte aeroporturi internaționale, în primul rând, în nordul țării, acolo există două aeroporturi, acum urmează să decidem pe care îl vom deschide în primul rând.”, a spus Chicu, referindu-se la aeroporturile locale din Bălți și Mărculești.
De asemenea, el a menționat că este examinată ideea construcției celui de-al treilea aeroport în sudul țării.