Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Eleonora Graur: Foștii colegi din PDM fac presiuni asupra colegilor de la Rezina

Deputații din grupul Pro-Moldova declară că foștii lor colegi din Partidul Democrat ar face presiuni asupra membrilor PD de la Rezina care au declarat că părăsesc formațiunea.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 feb - Sputnik. Reprezentanții grupului Pro-Moldova au ieșit astăzi în fața presei și au declarat că foștii lor colegi din PDM fac presiuni asupra persoanelor din teritoriu care au părăsit rândurile Partidului Democrat. Mai exact, este vorba de consilierii raionali, locali și primarii din Rezina. Deputata Eleonora Graur a precizat că acestora le sunt amenințate familiile. Ea nu a precizat despre ce amenințări este vorba, dar a dat asigurări că dacă presiunile nu vor înceta va ieși în fața presei și va da și numele celor care-i amenință colegii. 

”Organizația teritorială din Rezina a hotărât să mă urmeze și la fel s-a retras in corpore din Partidul Democrat și și-au exprimat cu entuziasm susținerea deplină pentru grupul Parlamentar Pro-Moldova. Mă refer la consilierii raionali, consilierii locali, primari, organizații interne și membri activi. Colegii au făcut acest pas de bună voie”, a precizat Eleonora Graur. 

Deputata Eleonora Graur a mai precizat că, imediat după ce colegii ei și-au anunțat plecarea din partid, au început presiunile asupra lor. 

Va lua sau nu grupul Pro-Moldova bani de la Plahotniuc și Șor: Candu amuzat: O mie de lei?

”Îi amenință pe colegii mei în cel mai urât mod că vor fi dați afară de la serviciu îi amenință că vor avea probleme de ordin profesional și personal, dar mai grav, că vor avea problem anume membrii familiilor. Le sunt amenințați concret membrii familiilor. Unii dintre colegii mei au refuzat să meargă la aceste întâlniri, să discute cu trimișii speciali ai partidului de la Chișinău și din cauza aceasta s-au trezit la ceas de noapte cu intimidări și presiuni la ușa casei, la poartă chiar și la colț de drum”, a mai precizat deputata. 

Reprezentanții PDM nu au răspuns la telefon pentru a comenta acuzațiile.

Amintim că șase deputați PDM au anunțat că pleacă din fracțiunea democraților, dar și din partid. Este vorba despre Andrian Candu, Sergiu Sârbu, Vladimir Cebotari, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici și Grigore Repesciuc. Aceștia au constituit  grupul parlamentar ”Pro-Moldova”.