Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pensii de zeci de mii de lei în Moldova! Cine sunt pensionarii de lux și câți avem

Știați că în Republica Moldova avem 353 de persoane care în 2019 au primit lunar pensii cuprinse între 20.000 lei și 224.000 de lei? Din cifra totală a pensionarilor de lux, 68% sunt judecători și procurori.
Sputnik
Pensii de zeci de mii de lei în Moldova! Cine sunt pensionarii de lux și câți avem

În cea mai săracă țară din Europa, unde majoritatea profesorilor, medicilor, dar și alte categorii de angajați primește lunar salarii de maximum 5-6 mii de lei, avem sute de pensionari care ridică lunar de la stat zeci de mii de lei. Mai exact, în 2019, 353 de persoane au primit lunar pensii cuprinse între 20.000 de lei și 224.000 de lei. Din cifra totală a pensionarilor de lux, 68% sunt judecători și procurori.

Pentru a face echitate în rândul pensionarilor, Guvernul de la Chișinău a aprobat miercuri un proiect inițiat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care prevede excluderea posibilității de recalculare a pensiilor judecătorilor. Fostul procuror Pavel Midrigan salută inițiativa autorităților și chiar spune că aceasta este întârziată.

„Cu tot respectul față de judecători și procurori, dar această inițiativă trebuia să vină demult. În primul rând, nu este de unde să le achităm aceste pensii, plus că bate la ochi. Dacă ne uităm câți pensionari avem. Dacă ne uităm la tendințe, vedem că avem tot mai multe persoane în etate. Astăzi, fondul de pensii, pur și simplu, crapă banii statului, el nu mai rezistă”, spune avocatul Pavel Midrigan.

Plus că nici situația Republicii Moldova nu este cea mai roz la capitolul venituri.

Teodor Cârnaț, despre decizia Guvernului de a tăia din pensiile judecătorilor
„Sursele care acoperă bugetul asigurării sociale nu fac față. Dacă am merge după actuala formula înainte, vom avea probleme și mai mari. Plus că bate la ochi. Noi avem și alte categorii care, de asemenea, merită pensii mai mari. De exemplu, pedagogii, mai ales cei ai claselor primare, care depun o muncă colosală și au salarii foarte mici. Noi avem medicii, avocații, dar și alte categorii de cetățeni, care contribuie cot la cot cu judecătorii și procurorii la formarea Fondului de Pensii, dar nu beneficiază de niciun privilegiu”, a declarat pentru Sputnik Moldova fostul procuror Pavel Midrigan.

Mai mult, în contextul în care cea mai mare parte a cetățenilor primește salarii ce nu depășesc 6000 de lei, Republica Moldova nu-și permite luxul de a avea pensionari care ridica lunar pensii privilegiate în valoare de zeci de mii de lei.

„Dacă vrem să evităm o explozie socială care ar putea să aibă loc, trebuie să fie o solidaritate în societate, fiindcă noi toți suntem ca un organism viu. Evident că toți vrem să avem un trai decent, inclusiv și pensii mari. Dar să ridici lunar pensie de 20-30 de mii de lei este un pic exagerat. Da, sunt și în Europa persoane care ridică lunar pensii de o mie de euro, dar aceste persoane au și avut salarii de 3-4 mii de euro pe tot parcursul activității”, conchide Pavel Midrigan.

Fostul procuror nu are nimic împotrivă ca judecătorii sau procurorii să ridice pensii mari, la fel cum își dorește ca toți cetățenii acestei țări să fie remunerați pe măsură, doar că Republica Moldova nu-și permite acest lux.

„Da, este dureros, dar trebuie să luăm decizii în funcție de realitățile Moldovei și situația din societate. Cu tot respectul față de sistemul judecătoresc, iată că și în România se revine nu numai la neadmiterea recalculării, dar se discută și despre micșorarea pensiilor deja stabilite”, subliniază Pavel Midrigan.

Amintim că Guvernul a aprobat miercuri, 12 februarie, o inițiativă a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, care prevede excluderea posibilității de recalculare a pensiilor în funcție de mărimea salariului lunar pe care îl au. Pentru ca prevederile documentului să intre în vigoare, acesta trebuie să treacă și de Parlament.