CHIȘINĂU, 10 feb – Sputnik. Starea stațiilor de transport public din Chișinău este dezastruoasă.
La această concluzie au ajuns autoritățile municipale după ce săptămâna trecută a fost dispusă analiza acestor puncte de așteptare.
Potrivit viceprimarului Victor Chironda, în momentul de față, în municipiul Chișinău sunt 546 de stații și niciuna din eletre nu corespunde criteriilor de design universal. În context, viceprimarul informează că a fost dispusă „inițierea procedurilor de reziliere a contractelor cu toți agenții economici care au construit pavilioane comerciale în locul stațiilor de așteptare a transportului public”.
Potrivit acestuia, încă în 2007, un agent economic a devenit proprietarul a 267 de stații, pe care le-a lăsat sa degradeze complet.
Alte 128 de stații au fost transformate în stații cu puncte de comerț, iar 150 de stații există doar pe hârtie.
Chironda mai spune că abia în 2021 expiră contractul cu agentul economic responsabil de renovarea stațiilor de așteptare, iar până atunci vor „face toate demersurile pentru rezilierea contractului”.
Totodată, va fi prezentat un concept de stație de transport care corespunde principiilor de design universal, care ar asigura orășenii cu stații de așteptare comode, accesibile și frumoase.