Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Air Moldova anunță anularea unor curse – care este cauza

Transportatorul aerian și-a cerut scuze de la pasageri, îndemnându-i să urmărească modificările de orar pe site-urile companiei și a Aeroportului.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 feb – Sputnik. Compania de transporturi aeriene a anunțat duminică despre anularea zborurilor spre Londra și retur.

”Compania aeriană Air Moldova anunță că astăzi, 9 februarie 2020, din cauza condițiilor meteo de pe Aeroportul Stansted, sunt anulate cursele 9U 833/9U 834 Chișinău-Londra-Chișinău. Vă îndemnăm să urmăriți modificările de orar pe site-urile airport.md și www.airmoldova.md”, potrivit comunicatului publicat pe pagina de Eacebook a companiei.

Sfatul avocatului: Cum obții despăgubiri dacă zborul tău a întârziat
Transportatorul și-a cerut scuze de la pasagerii care nu au putut să ajungă astăzi la destinație.

”Air Moldova își cere scuze pentru disconfortul creat de condițiile meteo și asigură toți pasagerii că siguranța zborurilor este prioritatea companiei”, potrivit comunicatului.

Totodată, potrivit tabelului online de pe sit-ul Aeroportului Internațional Chișinău, va avea o mare întârziere zborul  5F 711 al companiei Fly One spre Dublin.  În loc de ora 10:50, avionul va decola din capitala Moldovei la ora 00:40.