CHIȘINĂU, 6 feb – Sputnik. Salariile deputaților pentru luna ianuarie a acestui an au constituit 18.122 de lei. Asta după ce la Legea Bugetului de Stat pentru 2020 a fost introdus un amendament al democratului Vladimir Cebotari, cu privire la majorarea salariilor pentru parlamentari. Majorarea cu 4,182 de lei a salariilor aleșilor poporului a stârnit un val de critici, chiar și din partea deputaților.
„Acest amendament a fost înaintat de către mine doar după ce în comisie au avut loc discuții, toți membrii au ridicat această întrebare. Acest amendament a fost susținut de toate comisiile și votat de toate fracțiunile parlamentare”, a declarat Cebotari pentru presă.
Deși, potrivit lui Cebotari, toate fracțiunile au votat acel amendament, după ce și-au primit salariile majorate de la 13940 lei în 2019, la 18122 de lei în 2020, mai mulți deputați din Blocul ACUM „s-au revoltat” pe rețelele de socializare.
Astăzi, fracțiunea socialiștilor în Parlament a anunțat că va înainta o inițiativă legislativă care prevede tăierea salariilor deputaților.
În cadrul unei conferințe de presă, deputatul socialist Vlad Batrîncea a precizat că amendamentul la legea bugetului de stat, care a permis majorarea salariilor deputaților, a fost înaintat în luna decembrie a anului trecut de democratul, Vladimir Cebotari.
În context, Batrîncea spune că fracțiunea PSRM va propune modificări la Legea Bugetului de Stat, care prevăd excluderea deputaților, nu și a angajaților Legislativului, din articolul care se referă la majorarea salariilor bugetarilor din 1 ianuarie 2020.
„Noi am făcut presiuni asupra Guvernului actual, dar și cel anterior, ca să găsească resurse pentru majorarea salariilor pentru bugetari. Trebuie să găsim bani pentru majorarea salariilor medicilor, pedagogilor, angajaților din cultură. Vom susține toate inițiativele de acest fel în Parlament”, a precizat socialistul.
Autorul amendamentului privind majorarea salariilor pentru deputați, Vladimir Cebotari, a scris pe pagina sa de Facebook că democrații salută inițiativa socialiștilor „însă, modificările trebuie să păstreze un echilibru și o ierarhie corectă a salarizării în sistemul public, păstrând ordinea ierarhiei salariale în relație directa cu ierarhia instituțională”.
Inițiativa PSRM de anulare a majorării salariilor deputaților este salutată și de președintele țării, Igor Dodon.
Potrivit proiectului Legii bugetului de stat pentru anul 2020, veniturile vor însuma 44,1 miliarde de lei, cu 8,6% mai mult față de 2019, datorită creșterii preconizate a impozitelor și taxelor, TVA fiind în continuare cea mai importantă sursă. Cheltuielile bugetului de stat vor constitui cca 51,5 miliarde de lei, cu 11,3% mai mari față de 2019. Acestea sunt determinate de necesitatea continuării reformelor în derulare din domeniile protecție socială, sistemul educațional, sănătate, ordine publică și justiție. În baza acelorași cheltuieli, va fi asigurată implementarea sistemului de remunerare a muncii în sectorul bugetar, precum și asigurarea financiară a proiectelor și acțiunilor prevăzute în acordurile cu partenerii de dezvoltare. Conform estimărilor, bugetul de stat în anul 2020 va avea un deficit în valoare de 7,4 miliarde de lei.