Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Schimbări majore în medicină: Polița de asigurare va acoperi mai multe servicii medicale

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi un șir de modificări în Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 feb - Sputnik. Polița de asigurare medicală va acoperi, de acum încolo, mai multe servicii, potrivit inițiativei aprobate la ședința de astăzi a Guvernului. Pacienții vor putea efectua un șir de investigații care anterior nu erau gratuite. Ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că în unele spitale se prăfuiesc echipamente medicale performante, care ar ajuta la diagnosticarea rapidă a unor boli. Și asta pentru că polița de asigurarea nu acoperea până acum aceste servicii. 

”Instituțiile medicale, având procurate dispozitive medicale performante, sunt acum în imposibilitate de a presta aceste servicii din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală”, a declarat ministrul Sănătății în cadrul ședinței Cabinetului de Miniștri. 

În ceea ce privește asistența medicală primară, vor fi acoperite de poliță 290 de investigații, dintre care 70 sunt noi. La capitolul asistență medicală specializată de ambulatoriu există 730 de servicii acoperite de poliță, dintre care 340 sunt noi, iar în ceea ce privește serviciile de înaltă performanță, în prezent există 510 poziții, dintre care 166 sunt noi, a menționat Viorica Dumbrăveanu. 

Facilități pentru persoanele care suferă de boli grave

Compania Națională de Asigurări în Medicină va acoperi cheltuielile de transport până la spital și înapoi pentru pacienții care efectuează în condiții de ambulatoriu servicii de dializă și servicii de chimioterapie.

Mai multe servicii medicale pentru persoanele în etate

Un capitol important în Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală se referă la serviciile medicale pentru persoanele în etate. Vârstnicii vor putea efectua gratuit servicii de kinetoterapie, dar și alte proceduri menite să îmbunătățească sănătatea lor. 

Măsuri pentru mamele ai căror copii sunt internați în spitale

O altă măsură aprobată astăzi de Guvern se referă la majorarea plafonului de vârstă a copiilor care pot fi îngrijiți în spitale de către mame.

Plini de datorii: Greșeala moldovenilor care au mers fără poliță medicală peste hotare
Până acum, limita de vârstă era de trei ani, iar după operarea modificărilor copiii vor putea fi îngrijiți de părinți în spitalele în care sunt internați până la atingerea majoratului. 

Potrivit noilor prevederi ale Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, pacienții care au poliță de asigurare vor putea efectua gratuit ”teste imunohistochimice pentru stabilirea anumitor antigene celulare şi tisulare prin intermediul anticorpilor poli şi monoclonali”. Aplicabilitatea acestei metode are o semnificație importantă în diagnosticul oncomorfologic contemporan.

Lista întreagă a serviciilor medicale acoperite de poliță poate fi accesată aici>>>

Vor fi acoperite de poliță și serviciile de investigare şi examinare molecular-genetice pentru ”stabilirea diagnosticului şi selectarea tratamentului personalizat la pacienţii cu leucemie mieloidă cronică”.

Bolnavii cu poliță ar putea face gratuit tratamente în străinătate - Detalii
Alte servicii incluse în program sunt ”trepanbiopsia tumorilor plămânilor şi pleurei radiologic ghidate, trepanbiopsia glandei mamare și trepanbiopsia prostatei”.

Femeile vor putea efectua gratuit mamografie digitală cu trepanbiopsie stereotaxică, care va oferi posibilitatea de a preleva material histologic direct din zona suspectă.

De asemenea, lista se completează cu investigaţii citomorfologice, necesare pentru realizarea activităţilor de screening, care vor permite depistarea a stărilor precanceroase, iniţierea precoce a tratamentului şi utilizarea mai eficientă a resurselor financiare disponibile.