CHIȘINĂU, 5 feb – Sputnik. Chișinăul a fost desemnat „orașul anului 2020 din Europa de Sud-Est” pentru susținerea și dezvoltarea sectorului IT, inclusiv a serviciilor de outsourcing (externalizare), în cadrul unei conferințe de specialitate desfășurată recent. Premiul „Emerging city of the year in SEE” i-a fost acordat Chișinăului în cadrul conferinței „CEE Business Services Summit and Awards 2020”, desfășurată în Varșovia, Polonia.
Capitala Republicii Moldova a devansat astfel orașe precum Tbilisi (Georgia) și Sofia (Bulgaria) la capitolul deszvoltării sectorului IT, subliniază, într-un comunicat de presă, Agenția de Investiții (AI).
Premiul a fost acordat Chișinăului de către un juriu format din aproximativ 30 de reprezentanți ai celor mai mari companii globale din domeniile BPO (Business Process Outsourcing) și SSC (Shared Service Center).
„Acest premiu este o premieră pentru Chișinău și reprezintă o evoluție firească a activităților Agenției de Investiții din Moldova, în parteneriat cu partenerii de dezvoltare GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei) și USAID (Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare”, a declarat directorul general al AI, Rodica Verbeniuc.
În ultimii ani, sectorul IT a înregistrat un ritm rapid de dezvoltare în Republica Moldova. Exportul de servicii IT a crescut cu 50% în 2018, comparativ cu 2017. Cele mai multe companii IT își au sediile în Chișinău.
Odată cu lansarea „Moldova IT Park”, o inițiativă unică în regiune, Republica Moldova a devenit și mai atractivă pentru noii investitori, inclusiv pentru companiile care prestează servicii de outsourcing, inclusiv BPO&SSC.
Potrivit AI, Republica Moldova este avantajată datorită specialiștilor cu studii superioare, vorbitori de limbi străine și eficienți din punct de vedere al raportului cost-calitate.
De asemenea, dezvoltarea sectorului imobiliar și apariția clădirilor de clasa A, perfecte pentru companiile internaționale specializate pe servicii tech, constituie încă un avantaj pentru atragerea de noi investiții în Chișinău.