Evaluarea judecătorilor și a procurorilor din Republica Moldova este imperativ necesară, iar tergiversarea acestui proces nu face decât să agraveze și mai mult situația în sistemul de drept din țara noastră. Declarația aparține doctorului în drept internațional Nicolae Osmochescu și a fost făcută în cadrul emisiunii „La Ordinea Zilei” de la Sputnik Moldova.
Profesorul universitar este sigur că în sistemul judecătoresc sunt persoane capabile să-și evalueze obiectiv colegii. Nu se știe însă dacă acești magistrați vor ajunge să fie parte din acel Colegiul pentru evaluare și cariera a judecătorilor ce se propune a fi creat.
„Cu toată certitudinea afirm că atât la Curtea Supremă de Justiție, precum și la curțile de apel și instanțele de fond avem judecători care-și exercită funcția onorabil, cu demnitate și foarte, foarte cinstit. Anume acești judecători trebuie să facă parte din această Comisie de evaluare a judecătorilor. Aici este problema de selecție. În cazul membrilor selectați de către Parlament exact așa, precum și în cazul persoanei delegate de Institutul Național de Justiție – fix așa”, spune profesorul universitar Nicolae Osmochescu.
Doctorul în drept internațional admite că în sistemul judecătoresc, la fel ca în oricare alt sistem, există instinctul de autoconservare. Totuși, Nicolae Osmochescu se arată sigur că judecătorii care se bucură de o reputație ireproșabilă sunt capabili să facă ordine în sistem.
„Cu toate că instinctul de protecție corporativă a existat și va exista întotdeauna, sunt ferm convins că acești judecători de care am vorbit mai sus sunt capabili să dea o apreciere corectă și obiectivă activității colegilor lor”, conchide Nicolae Osmochescu.
Amintim că Ministerul Justiției a făcut public conceptul unui proiect de evaluare a judecătorilor. Documentul prevede crearea unei Comisii care va monitoriza procesul de evaluare a judecătorilor ce va fi efectuată de către un Colegiu pentru evaluare și carieră a judecătorilor ce urmează să fie creat.
Cert este că din acest Colegiu vor face parte șase judecători (doi judecători de la CSJ, doi judecători de la curțile de apel și doi judecători care au fost numiți până la atingerea plafonului de vârstă de la judecătorii), trei reprezentanți ai societății civile și un reprezentant al Institutului Național al Justiției.
Cei șase judecători urmează să fie aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor, iar cei trei reprezentanți ai societății civile vor fi desemnați de Comisia Juridică, Numiri și Imunități a Parlamentului Republicii Moldova.
Potrivit autorilor documentului, judecătorii vor fi evaluați atât în ceea ce privește profesionalismul, cât și integritatea. Întreg procesul ar putea demara în lunile iunie-iulie a acestui an și ar putea dura cinci ani.