Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vameșii fac minuni: Iată câți bani au încasat la bugetul de stat în 2019 – Detalii

Serviciul Vamal raportează încasări record la bugetul de stat pentru anul 2019, care s-au cifrat la peste 22,8 miliarde de lei, înregistrând astfel o creștere cu 1,48 miliarde (+ 7% ) comparativ cu anul 2018 și cu 2,5 miliarde (+12,4%) mai mult comparativ cu anul 2017.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 ian – Sputnik. Datele au fost anunțate în cadrul ședințelor anuale de raportare a activității subdiviziunilor Aparatului Central, prezidate de directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja.

În cadrul ședinței, cei prezenți s-au referit la gradul de realizare a indicatorilor de performanță cheie și au trasat obiectivele majore pentru următoarea perioadă.

Care sunt cele mai corupte instituții: Ce spune CNA
De menționat că în anul 2019 Serviciul Vamal a continuat să înregistreze progrese pe segmentul antifraudă, fiind inițiate 123 de cauze penale. Totodată, a fost înregistrată o creștere a valorii mărfurilor stabilite la momentul inițierii urmării penale, care se ridică la peste 88 de milioane de lei, cu 14% mai mult față de sumele raportate în 2018.

Pe linia de activitate a subdiviziunii antitabac din cadrul Aparatului Central al Serviciului Vamal sunt consemnate depistări în cantitate de circa 2,7 milioane de țigarete nedeclarate, ceea ce reprezintă de 3 ori mai mult față de aceeași perioadă a anului 2018.

O tendință pozitivă este raportată și în cazul echipelor mobile ale Serviciului Vamal. În 2019 acestea au operat 592 de ridicări de mărfuri, creșterea față de anul 2018 constituind 55%, iar valoarea bunurilor se ridică la 26 milioane de lei.

Progrese au fost înregistrate și în domeniul protecției drepturilor de proprietate intelectuală, fiind ridicate mărfuri în valoare de peste 5 milioane de lei.

În cadrul raportării, Departamentul Venituri și Control Vamal a prezentat progresele privind simplificarea procedurilor de vămuire, facilitarea comerțului, fluidizarea traficului transfrontalier și extinderea controlului comun.

Directorul Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, a stabilit sarcini pentru 2020, menționând că va insista pe standarde înalte de integritate în rândul tuturor funcționarilor vamali.