CHIȘINĂU, 15 ian - Sputnik. Poliția Republicii Moldova oferă noi detalii în cazul triplului omor de la Bălți. Potrivit oamenilor legii, principalul suspect și-a recunoscut vinovăția.
”Audiat de polițiști, bărbatul a declarat că acum câteva zile a făcut cunoștință cu una dintre victime, iar în data de 14 ianuarie, s-au întâlnit la un magazin alimentar din oraș, unde au servit împreună băuturi alcoolice. Ulterior, suspectul ar fi fost invitat de colegul de pahar să continue petrecerea la niște cunoscuți. În timp ce consumau alcool, între ei s-a iscat instantaneu o ceartă, care a degenerat în conflict. Astfel, bănuitul i-a omorât cu cu un ciob de la o cană. Ulterior, bănuitul pentru a ascunde urmele comiterii infracțiunii a incendiat mai multe obiecte din locuință și a plecat într-o direcție necunoscută”, au precizat cei de la MAI.
În urma măsurilor speciale de investigație, suspectul a fost identificat și reținut în municipiul Bălți. În prezent, se efectuează acţiuni de urmărire penală în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor.
În cadrul studioului Sputnik Moldova, ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a oferit detalii despre crimă teribilă de la Bălți.
”Acest caz se examinează sub toate aspectele, deoarece pentru noi este important cine este această persoană și dacă a mai comis și alte infracțiuni. Cert este că, deocamdată, această persoană nu figurează cu antecedente penale. Dar noi nu știm dacă pe teritoriul regiunii transnistrene nu a comis careva infracțiuni. Dacă se va stabili că această persoană are antecedente penale pe teritoriul regiunii transnistrene și cumva se ascundea în Bălți, nu va fi scutit de răspundere penală conform legilor Republicii Moldova. Rămâne să examinăm sub toate aspectele acest caz, pentru a stabili cronologic cum s-a întâmplat totul”, a precizat ministrul Afacerilor Interne.
Amintim că trei persoane din municipiul Bălți au fost omorâte în cel mai barbar mod, cel mai probabil de un tânăr de 21 de ani, originar din Tiraspol.
Oamenii legii din Bălți au fost alertați despre un incendiu într-o gospodărie din municipiu. Cadavrele a doi bărbați și al unei femei au fost descoperite după lichidarea incendiului de angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
În urma măsurilor întreprinse de către polițiști s-a constatat identitatea victimelor. A fost omorâtă o femeie în vârstă de 35 de ani și doi bărbați de aproximativ 44 de ani. Pe corpurile neînsuflețite au fost descoperite semne de moarte violentă. Suspectul în comiterea triplului omor, fără loc permanent de trai în Republica Moldova, a fost reținut pentru 72 de ore. Acesta este cercetat penal și riscă închisoare de la 15 la 20 de ani sau detenție pe viață.