Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Amendă de coșmar în Moldova: Iată ce lege a încălcat cetățeanul

Un bărbat din Nisporeni a avut parte de un „cadou” de coșmar chiar în prima zi a anului. Acesta nu va uita prea ușor plimbarea sa cu bicicleta din ziua de 1 ianuarie 2020, pentru care a fost amendat cu 18 mii de lei.
Sputnik

CHIȘINĂU, 4 ian – Sputnik. Un bărbat din raionul Nisporeni s-a ales cu o amendă de 18 mii de lei chiar în prima zi a anului.

Noul plan al autorităților: Cine se va include în lupta cu șoferii în stare de ebrietate

Ghinionistul a fost prins de polițiști în timp ce se deplasa pe bicicletă în stare de ebrietate avansată, scrie presa locală. 

Bărbatul a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice. În urma testului pentru alcoolemie, i-a fost depistată o concentrație de 0.97 mg/litru în aerul expirat. Întrebat câtă băutură a consumat, biciclistul a spus că a băut „ca la lucru” - ba un pahar cu vin fiert, ba un pahar cu vin.  

Polițiștii susțin că bărbatul nu doar că era în stare de ebrietate, dar nici nu era echipat cu vestă reflectorizantă, așa cum îl obligă legea.

Poliția avertizează ca, indiferent de tipul de transport, este interzisă conducerea în stare de ebrietate.