CHIȘINĂU, 1 ian – Sputnik. Autoritățile din Wuhan, provincia Hubei, a au anunțat că în oraș sunt descoperite continuu cazuri de îmbolnăvire cu o pneumonie de o natură necunoscută.
Autoritățile au confirmat presei locale că medicii investighează natura infecției, iar bolnavii sunt tratați în regim de izolare.
În decembrie, în Wuhan au fost înregistrate 27 de cazuri de pneumonie virală, șapte persoane fiind într-o stare gravă. Alte două persoane se însănătoșesc și vor fi externate în perioada următoare.
În Wuhan au sosit specialiștii Comitetului de Stat pentru probleme de sănătate al Chinei.
În China au mai existat câteva cazuri de explozie a unei pneumonii atipice. Potrivit datelor OMS, în urma epidemiilor din 2002-2003, în partea continentală a Chinei au decedat în urma acestor îmbolnăviri aproximativ 350 de persoane, iar numărul celor infectați a ajuns la 5 mii.
În total, în 30 de țări ale lumii au fost înregistrate aproximativ 8,5 mii de cazuri de îmbolnăvire, iar 900 persoane au decedat.