Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Directorul și bucătarul taberei în care s-au intoxicat 56 de copii, pe banca acuzaților

Procuratura regiunii Odesa din Ucraina anunță că a transmis în instanța de judecată dosarul privind intoxicația în masă de la tabăra Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Chișinău.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 dec - Sputnik.

Intoxicație în masă, la Ștefan Vodă: Zeci de persoane internate în spital
Anchetatorii din regiunea Odesa au încheiat urmărirea penală în dosarul privind intoxicația în masă, produsă în luna iulie a acestui an la tabăra de odihnă a Universității de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din orășelul Sergheevka.

Potrivit poliției din țara vecină, 56 de copii și patru maturi s-au otrăvit după ce au consumat mâncarea pregătită la tabără. Directorul și bucătarul acesteia au ajuns pe banca acuzaților, iar judecătorii urmează să stabilească pedeapsa. 

Într-un comunicat de presă, Procuratura regiunii Odesa anunță că cei doi învinuiți nu au efectuat controlul de rigoare în ceea ce privește condițiile sanitare ale instituției, în special în bucătăria acesteia.

Directorul și bucătarul sunt învinuiți de încălcarea normelor sanitare, care a provocat intoxicație în masă. Amintim că incidentul s-a produs în luna iulie a acestui an. Copiii care s-au intoxicat provin din regiunile Kiev, Cernigov și Harkov ale Ucrainei.