Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Parajurist, despre înregistrarea la medicul de familie şi schimbarea acestuia

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal", parajuristul Petru Beșleaga a vorbit despre drepturile pacientului în relația cu medicul său de familie și Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
Sputnik
Parajurist, despre înregistrarea la medicul de familie şi schimbarea acestuia

Pentru a beneficia de asistenţă medicală primară achitată din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, fiecare cetăţean trebuie să se înregistreze la medicul de familie în instituția medicală primară.

Remedii împotriva răcelii: Sfaturi de la medicul care nu a răcit mai bine de 40 de ani

Parajuristul Petru Beșleaga a menționat faptul că alegerea medicului de familie este la discreția totală a persoanei și nu este legată de principiul teritorial. Astfel, pacienții au tot dreptul să-și schimbe medicul de familie dacă își doresc sau sunt nevoiți să facă acest lucru.

Potrivit lui, în această situație, mai întâi de toate pacientul trebui să se adreseze către "noul medic de familie" cu o cerere pe care acesta va trebui să o semneze. De menționat că pacientul își poate schimba medicul de familie doar după o perioadă de 6 luni, timp în care a beneficiat de serviciile medicului de familie actual.

"Nu este obligatoriu să anunțați despre acest lucru medicul de familie actual, dar e de dorit, pentru a putea solicita direct copii de pe fișa medicală și dovada de vaccinări aflate la vechiul medic. Nu este necesar acordul vechiului medic, dar acesta ar trebui anunțat", a subliniat parajuristul.

De asemenea Petru Beșleaga a menționat că adesea cetățenii apelează la serviciile medicului de familie, iar acesta în urma investigațiilor îi direcționează către un alt specialist. Pacienții sunt nemulțumiți de faptul că acel specialist, nedeterminând soluțiile la problemele cu care s-au adresat cetățenii, îl direcționează înapoi către medicul de familie.

"Aceasta este o încălcare a Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală, deoarece dacă medicul de familie l-a direcționat cu acele investigații către un medicul specialist, acesta trebuie mai departe să trateze acel pacient, dar nu să-l întoarcă înapoi la medicul de familie", a declarat Petru Beșleaga.

Mai multe informații despre drepturile pacienților și Programul unic al asigurării obligatorii de asistență medicală aflați din interviul audio atașat.