CHIȘINĂU, 16 dec – Sputnik. Astăzi au fost desfășurate percheziții în cadrul investigării infracțiunilor de escrocherie și abuz de serviciu, comise de factorii de decizie ai unei companii de construcții, care se află în proces de insolvență.
Și anume, responsabilii din cadrul acestei companii nu au asigurat transmiterea în proprietatea clienților a apartamentelor și spațiilor comerciale în care aceștia au investit bani.
Perchezițiile, desfășurate sub conducerea procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Centru, au fost 12 la număr.
Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii Generale, perchezițiile au fost desfășurate sub conducerea procurorilor la domiciliile și automobilele factorilor de decizie, dar și la sediul companiei. În rezultatul perchezițiilor, procurorii au ridicat agende, înscrisuri și documente care vor fi supuse examinării.
Concomitent, au fost audiate patru persoane – factori de decizie ai companiei. Dacă vor fi găsite vinovate pentru fapta de escrocherie, Procuratura anunță că acestea riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani; iar pentru abuz de serviciu, aceștia ar fi pasibili de pedeapsa sub formă de amendă în mărime de până la 117.500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Acțiunile de urmărire penală au fost pornite la sesizarea părților vătămate. Per total, prejudiciile preliminare cifrează suma de peste 15 milioane de lei.
Procuratura va reveni cu actualizări, imediat ce vor deveni disponibile, cu respectarea prevederilor legale.
O parte din acțiunile de urmărire penală au avut loc sub conducerea procurorilor, de comun cu Inspectoratul de Poliție Centru al Capitalei.