Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Pericol de moarte: Mare atenție la ce cumpărați în piețe și magazine pentru sărbători

Sărbătorile de iarnă sunt tot mai aproape, iar oamenii sunt pe ultima sută de metri cu procurarea cadourilor pentru cei dragi, a deliciilor pentru masa de sărbătoare și a accesoriilor care să întregească atmosfera.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 dec – Sputnik. Sărbătorile de iarnă sunt de neimaginat fără ghirlande luminoase pe brad, focuri de artificii și alte atribute specifice. Iar piețele și magazinele sunt pline cu astfel de articole în această perioadă. Ofertele sunt pentru toate gusturile și buzunarele, specialiștii avertizează însă că unele dintre acestea ne-ar putea pune viața în pericol.

Astfel, Centrul Național pentru Protecția Consumatorului (CNPIEC) atenționează că 60 la sută dintre instalațiile luminoase care sunt comercializate la noi prezintă un potențial pericol.

Amenzi de până la 12 mii de lei: Iată cine și pentru ce le-ar putea plăti

Angajații Centrului au făcut această constatare în urma vizitării a aproximativ 20 de magazine și piețe din Chișinău, Orhei, Hâncești, Ungheni, Bălți și Cahul, fiind ajutați de studenți și voluntari.

În perioada 1-10 decembrie, aceștia au examinat ghirlandele luminoase expuse pe rafturi și tarabe. Rezultatele nu au fost deloc îmbucurătoare, fiind stabilit mai multe nereguli și abateri, care pot pune în pericol viața și sănătatea consumatorilor.

Astfel, potrivit specialiștilor, aceste instalații prezintă riscuri sporite de electrocutare sau de incendiu. Produsele nu sunt etichetate corespunzător. Firul, de la primul bec până la priză, are o lungime necorespunzătoare. De asemenea, ghirlandele sunt comercializate în lipsa declarațiilor de conformitate.

În urma acestor controale, CNPIEC constată că autoritățile trebuie să-şi dubleze eforturile pentru a înlătura lacunele şi neregulile care au drept consecință introducerea pe piața a unor produse de proastă calitate. Iar consumatorii trebuie însă să fie vigilenţi și atenţi atunci când își fac cumpărăturile, pentru a putea petrece un Crăciun fericit şi în siguranță.

În context, Centrul vine cu mai multe sfaturi pentru cumpărători.