CHIȘINĂU, 6 dec – Sputnik. Premierul Moldovei, Ion Chicu, a declarat într-un interviu oferit RIA Novosti că până la începutul anului 2021 în țară ar putea fi construit încă un aeroport internațional.
Singurul aeroport international din Moldova a fost concesionat în anul 2013, însă autoritățile intenționează să conteste acest contract, pe care îl consideră unul încheiat contrar intereselor țării.
“Vrem să deschidem alte aeroporturi internaționale, în primul rând, în nordul țării, acolo există două aeroporturi, acum urmează să decidem pe care îl vom deschide în primul rând. Acest lucru la fel va influența situația”, a spus Chicu.
Premierul a explicat că acum pe piața transporturilor aeriene există un monopol, fapt care influențează negativ economia țării. Din acest motiv, autoritățile vor ca până la începutul anului 2021 să construiască, în baza aeroporturilor locale din Bălți și Mărculești, un nou aeroport internațional. De asemenea, este examinată ideea construcției celui de-al treilea aeroport în sudul țării.
Anterior, președintele Moldovei, Igor Dodon, anunțase că țara are nevoie de încă două aeroporturi pentru a elimina monopolul la transporturile aeriene.