CHIȘINĂU, 6 dec – Sputnik. Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban întreprinde o vizită de lucru la Kiev, în cadrul căreia s-a întâlnit cu primarul Kievului, Vitali Kliciko. Cei doi oficiali au vorbit despre perspectivele de colaborare dintre cele două capitalele.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Ceban scrie că în cadrul discuțiilor s-a convenit asupra actualizării Acordului de cooperare dintre Chișinău și Kiev, în cel mai scurt timp.
„Kievul are o experiență frumoasă în implementarea conceptului smart-city, dezvoltării infrastructurii locativ-comunale, în domeniul transportului și politicii sociale, dar și în alte sectoare”, scrie Ion Ceban.
În această seară, Ion Ceban va merge la primăria Kiev pentru a fi participa la prezentarea Centrului unic de comandă a întregii infrastructuri municipale.
Bucurie mare pentru copiii din Capitală: Anunțul primarului Ion Ceban>>>
Pe parcursul zilei de mâine, primarul Chișinăului va avea ieșiri în teren și discuții despre proiectele și programele de succes implementate în ultima perioadă în capitala Ucrainei.